Mortii aud si vorbesc???

1 Pot să vorbească sau să audă? Alexander Bogomoleţ, un om de ştiinţă rus, a declarat cu o ocazie că omul va ajunge să trăiască cel puţin 150 de ani. De fapt a şi preparat un ser care trebuia să încetinească procesul îmbătrânirii din ţesuturile corpului. Din nefericire, medicul cel învăţat a murit la vârsta de 64 de ani, cu 86 de ani mai puţin de ţelul pe care îl fixase pentru el şi pentru întreaga omenire. Şi noi încă nu înţelegem toate tainele vieţii şi morţii.
Nimeni n-a descoperit încă fântâna tinereţii şi nimeni nu s-a întors de dincolo de acel văl al morţii ca să ne spună cum este de partea cealaltă. Singurele informaţii autentice pe care le avem cu privire la aces subiect se găsesc în marea carte a lui Dumnezeu, Biblia. Aici se dezvăluie răspunsurile la întrebările care au tulburat inima bărbaţilor şi femeilor de-a lungul veacurilor. Pătrunzând dincolo de spuma emoţiilor şi superstiţiilor oamenilor, ea le va aduce destulă asigurare celor ce se tem de viitor şi care se întreabă ce se întâmplă cu sufletul la cinci minute după ce a murit.
Ca să abordăm acest subiect, trebuie să găsim răspunsul la o mare întrebare de bază. Dacă putem să răspundem corect la ea, toate celelalte întrebări cu privire la moarte şi la suflet se vor deschide asemenea florilor la soare. Problema cu adevărat importantă este aceasta: Ce fel de natură posedă omul în el însuşi? Cum l-a creat Dumnezeu? Are o natură care moare sau o natură nemuritoare? După dicţionar, cuvântul "muritor" înseamnă "supus morţii," iar cuvântul "nemuritor" înseamnă "nesupus morţii". Deci, ne punem întrebarea dacă Dumnezeu a creat omul cu o natură care să moară sau cu puterea unei vieţii fără de sfârşit.
Răspunsul la această întrebare însemnată se găseşte în Iov 4,17: "Fi-va omul muritor fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el mai curat decât Cel ce l-a făcut?" (King James Version) Iată cuvântul pe care-l căutăm! Omul este muritor. Este supus morţii. Dumnezeu nu l-a creat fără capacitatea de a se strica şi de a muri. Adevărul este că, doar Dumnezeu are acea putere interioară de existenţă veşnică. El este nemuritor. Şi ori de câte ori se foloseşte acel cuvânt în Biblie, se referă la Dumnezeu. "A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin" (1 Timotei 1,17).
Familia omenească nu a fost înzestrată cu nemurire. Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că doar Dumnezeu are nemurirea. El este Autorul vieţii, marele izvor al oricărei existenţe. Din El îşi trage viaţa oricare altă formă de existenţă. "Singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin" (1 Timotei 6:15,16).
La acest punct cineva poate să ridice o altă întrebare cu privire la subiectul nemuririi. Este oare cu putinţă ca omul să aibă un corp muritor, dar un suflet nemuritor care să locuiască în acest templu al trupului? Poate că "adevăratul" om nu este de loc corpul, ci entitatea sufletului nemuritor care locuieşte în corpul muritor. N-are rost să mai speculăm cu privire la acest punct, deoarece este stabilit concis de către un număr de texte biblice.

2 Sufletul moare Dumnezeu a declarat prin profetul: "Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Ezechiel 18:4). Acest text fixează că sufletul cu siguranţă nu este nemuritor prin natura lui, altfel n-ar putea să moară. Întrucât cuvântul "nemuritor" înseamnă "nesupus morţii," nici nu s-ar pune problema morţii pentru un suflet care să aibă o nemurire înnăscută. Cel puţin alte zece versete afirmă exact acelaşi lucru şi anume că sufletul nu este nemuritor prin natura lui. Domnul Isus, Marele Învăţător, a declarat în Matei 10:28 că sufletul poate să moară: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul ... ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." Prin această declaraţie clară, Domnul Hristos îndepărtează orice dubiu cu privire la această problemă. Sufletul poate să moară şi va muri în focul iadului. Prin urmare, nu poate să fie nemuritor din fire. Lucrul acesta este şocant pentru mulţi oameni. Părerea tradiţională a fost şi este exact opusul acesteia. Cât de dureros este să afli că în toate cele 1700 de referinţe biblice ale cuvintelor "suflet" şi "duh" nici măcar o dată nu se face referire la ele ca fiind nemuritoare sau veşnice. Atunci, de unde a apărut această învăţătură? Majoritatea dintre noi am auzit încă din primii ani ai copilăriei noastre despre "sufletul care nu moare niciodată". Un lucru este sigur; nu-şi are originea în Scriptură. Adevărul este că a venit direct din tradiţia păgână şi din mitologie. Închinarea vechilor chinezi se întemeia pe credinţa că sufletul nu moare. Hieroglifele piramidelor egiptene descoperă că învăţătura sufletului nemuritor se afla la baza închinării lor la zeul soare. În India, unde am locuit mai mulţi ani, hinduşii cred cu tărie în reîncarnarea şi transmigrarea sufletului. Ceremoniile păgâneşti africane de voodoo se clădesc pe conceptul unui suflet nemuritor. Nu există nici măcar un text în sprijinul unei astfel de învăţături în Biblia creştină; cutoate acestea, Cuvântul ne spune cum a început această învăţătură şi cine a rostit prima predică cu acest subiect. Citiţi Geneza 3:1-4, "Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: 'Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: 'Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?' Femeia a răspuns şarpelui: 'Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: 'Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.' Atunci şarpele a zis femeii: 'Hotărât că nu veţi muri.'" Vă rog să observaţi că cineva n-a fost de acord cu Dumnezeu. Creatorul declarase că păcatul va aduce moartea, dar Satana a spus exact opusul "Nu chiar veţi muri." Aceasta a fost prima minciună care s-a rostit vreodată, mama minciunilor, iar cel care a rostit-o încearcă să tot o susţină de atunci. Acea predică de început cu privire la nemurirea naturală a fost repetată de multe ori de-a lungul anilor, ades de către predicatori şi teologi care ar fi trebuit să ştie mai bine. Acum câţiva ani, revista Reader's Digest a publicat un articol intitulat "Nu există nicio moarte" scris de către unul din cei mai cunoscuţi pastori protestanţi din America. Marele predicator a declarat exact acelaşi lucru pe care i-l spusese marele amăgitor Evei: "De fapt, nu muriţi de tot. Pare că este moarte, dar de fapt continui să trăieşti şi să ştii mai mult decât ştiai înainte." Oare învăţătura aceasta poate fi periculoasă? Desigur, implică cu mult mai mult decât promulgarea unei declaraţii false. Implicaţiile aceste învăţături satanice ajung departe şi au ca urmare veşnicia. Milioane se vor pierde deoarece nu înţeleg adevărul cu privire la natura omului. Înşelarea în această privinţă deschide o uşă, care poate să inunde viaţa cu întuneric şi o reală conducere a demonilor. Singura protecţie pe care o vom avea vreodată împotriva acestui pericol perfid este să cunoaştem adevărul despre moarte şi suflet. 3 Duhul se întoarce la Dumnezeu Definiţia cea mai concisă, cea mai clară şi cea mai inspirată a morţii a scris-o Solomon, "Până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost şi până nu se întoarce duhul lui Dumnezeu, care l-a dat" (Eclesiastul 12:7). Imediat ne izbeşte cuvântul "se întoarce". După moarte, s-ar părea că totul se întoarce de unde a venit. Ţărâna se întoarce la pământul din care a fost luată, iar duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Moartea este practic opusul creaţiunii. Ne vine uşor să ne închipuim procesul decăderii trupului şi al descompunerii. Înţelegem foarte bine că aceiaşi compuşi fizici din care este făcut trupul se află şi în pământ. Când este îngropat, corpul se transformă în elementele chimice ale pământului din care l-a luat Creatorul la început. Dar ce putem spune despre suflarea de viaţă care se întoarce la Dumnezeu? Nu este atât de uşor de înţeles. Nimeni din lume nu poate să explice asta u înţelepciunea omnească. Cu toate acestea, multe versete din Biblie aruncă lumină asupra acestui punct crucial. Iacob scrie, "După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă" (Iacov 2:26). Cuvântul "duh" are o referinţă de subsol care sună "suflare." Este foarte important. Cuvântul real al rădăcinii greceşti este "pneuma," un cuvânt care înseamnă "suflare" sau "aer." Cuvântul englezesc şi românesc "pneumonie" derivă de la pneuma deoarece este o boală a plămânilor sau a respiraţiei. Avem pneuri, de asemenea derivate din pneuma, deoarece au aer în ele. Dar acelaşi cuvânt grecesc "pneuma" are şi un alt sens. Înseamnă "duh." De exemplu termenul grecesc pentru "Duhul Sfânt" este "Hagios pneumatos," "Suflare Sfântă" sau "Duh Sfânt." Asta ne duce la o concluzie foarte interesantă. Cuvintele "suflare" şi "duh" se folosesc ades în Biblie ca sinonime. Iov declara, "Atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele" (Iov 27:3). Ei bine, nu e nevoie de prea multă inteligenţă să-ţi dai seama că Iov descria acelaşi lucru prin "suflare şi "suflet." Omul are doar suflare în nări. De fapt, asta i-a suflat Dumnezeu omului în nări la creaţiune. "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu" (Geneza 2:7). Acum tabloul începe să se lumineze. Când Solomon a descris că sufletul se întoarce la Dumnezeu, se referea evident la suflare, deoarece Dumnezeu la început a dat suflare şi prin urmare, era singurul lucru care se putea "întoarce" la cel care a dat-o. Nota de subsol la Geneza 7:22 se referă la suflarea de viaţă ca la "suflarea duhului de viaţă." Psalmistul descrie moartea în aceste cuvinte, "Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor. Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului. (Psalmii 104:29, 30). Aici ordinea este inversată şi suflarea lor se întoarce la Dumnezeu la moarte. solomon a declarat că duhul se întoarce. Aici Dumnezeu trimite suflarea să creeze, dar Geneza declară că El a dat suflarea să creeze. Are sens doar când înţelegem că cele două cuvinte se folosesc ca şi sinonime şi înseamnă acelaşi lucru. Reţineţi, vă rog, că această "suflare de viaţă" nu este neapărat aceeaşi ca Duhul Sfânt şi nici "suflarea de viaţă" nu este acelaşi lucru cu aerul obişnuit pe care-l respirăm. Această suflare sau duh reprezintă puterea deosebită, dătătoare de viaţă de la Dumnezeu ca ajută ca trupul să funcţioneze ca un organism. Recitiţi Geneza 2:7 şi încercaţi să vă imaginaţi actul Creaţiunii. "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului." Nu ne este prea greu. Putem vedea acel trup mort, desăvârşit alcătuit, care conţine chiar elementele necesare vieţii, dar nu era nicio viaţă. exista sânge, dar nu curgea. Exista un creier, dar nu gândea. Apoi Dumnezeu a mai adăugat încă ceva trupului pe care îl făcuse. "i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu" (Geneza 2:7). Nu pierdeţi însemnătatea acestor cuvinte --- ades sunt interpretate greşit. Dumnezeu nu a pus un suflet în trup. El a adăugat un singur lucru -- suflarea sau duhul. Apoi, ca urmare a unirii dintre trup şi suflare, omul A DEVENIT un suflet. Milioane de oameni acceptă viziunea tradiţională, falsă că Dumnezeu a pus un suflet în trup ca să creeze omul. Afirmaţia aceasta se bazează întrutotul pe învăţătura obişnuită şi greşită a tuturor religiilor necreştine. În Biblie, cu excepţia unei folosiri poetice sau alegorice, sufletul nu intră şi nu iese din trup şi nici nu are o existenţă independentă în afara trupului. Deoarece cuvântul grecesc psuche care înseamnă "viaţă" s-a tradus uneori cu "suflet" în Versiunea King James, unii au tras concluzii greşite, doar pentru că aplică o definiţie falsă cuvântului "suflet". Milioane de oameni au fost învăţaţi că sufletul este nemuritor de la natură şi ori de câte ori citesc sau aud cuvântul, ajung să presupună ceva care este total fals şi nebiblic. Nici măcar o singură dată în Biblie nu se face referire la suflet ca fiind nemuritor sau veşnic. Adevărul este că sufletul este viaţa conştientă care a apărut atunci când Dumnezeu i-a adăugat suflarea de viaţă trupului. O ilustraţie simplă ne va ajuta să vedem acest adevăr mai clar. Haideţi să asemănăm trupul cu un bec electric. Curentul electric care merge în acel bec reprezintă suflarea de viaţă pe care a pus-o Dumnezeu în trup, iar lumina va reprezenta sufletul care a devenit omul după ce suflarea s-a adăugat trupului. Când ne uităm la lumina stălucitoare, vedem o reprezentare perfectă a creţiunii terminate. Acum, apăsăm pe buton şi închidem lumina. Ce se întâmplă? Nu mai este curent în bec, aşa cum suflarea pleacă din trup la moarte. Dar unde este lumina? S-a dus în priza electrică? Nu, pur şi simplu nu mai există atunci când curentul s-a separat de bec. Atunci să punem întrebarea, unde este sufletul când suflarea se desparte de trup? Pur şi simplu, nu mai este niciun suflet până ce, la înviere, Dumnezeu nu-i va reda suflarea de viaţă corpului. N-ar trebui să ni se pară atât de ciudat acum că am descoperit cum toate "se întorc" la moarte aşa cum erau înainte. Înainte de Creaţiune, omul nu exista în vreo formă lipsită de trup. Nu exista nicio personalitate, nu existau stări sufleteşti conştiente înainte ca Dumnezeu să adauge suflare trupului. În acea clipă, omul "s-a făcut un suflet viu." Dacă sufletul a ajuns să fie ca urmare a acelei uniri, când încetează sufletul să mai existe? Desigur când nu se mai realizează acea unire. Să presupunem că avem două lucruri în faţa noastră: scânduri şi cuie. Luăm un ciocan şi batem cuiele în scânduri, făcând o cutie. Acum avem trei lucruri în loc de două: avem scânduri, cuie şi o cutie. Mai târziu, scoatem cu grijă cuiele şi le punem lângă scânduri. Iar, n-avem decât două lucruri în faţa noastră: scânduri şi cuie. Ce s-a întâmplat cu cutia? Nu mai există, deoarece este nevoie de cele două lucruri unite ca să existe cutia. În acelaşi mod Dumnezeu a pornit cu două lucruri, trupul şi duhul. Când le-a pus împreună, sufletul "a ajuns" -- a devenit o fiinţă, a început să existe. La moarte, înţeleptul ne spune, duhul se întoarce la Dumnezeu, iar trupul se întoarce în ţărână. Şi nicăieri în Biblie nu ni se zice că vreun suflet trăieşte mai mult decât corpul sau continuă să existe fără un trup. Sufletul sau viaţa nu are nicio existenţă fără puterea lui Dumnezeu care să se afle în trup. La moarte, acea putere este îndepărtată; se întoarce la Dumnezeu; iar starea acelui om este exact cum a fost înainte ca suflarea să se alăture corpului. Adică fără viaţă, fără conţienţă şi fără vreo personalitate. În Biblie se face referire chiar şi la animale ca fiind suflete, deoarece şi ele au aceeaşi putere de la Dumnezeu care le dă viaţă (Apocalipsa 16:3). Înţeleptul scria, "Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, ... Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână" (Eclesiastul 3:19, 20). Asta nu înseamnă evident că oamenii şi animalele vor avea acelaşi sfârşit. Va exista o înviere şi o judecată pentru creaturile morale ale lui Dumnezeu, dar viaţa vine numai de la Dumnezeu, indiferent că este vorba de oameni sau de animale şi în Biblie se face referire la acea viaţă ca la suflet. 4 Când îşi primesc răsplata cei drepţi? Având acestea în minte, acum suntem pregătiţi să vedem ce se întâmplă de fapt cu cineva care moare. În predica lui Petru în ziua Cincizecimii, el a făcut această declaraţie puternică despre David, care murise cu o mie de ani mai înainte: "Căci David nu s-a suit în ceruri" (Faptele apostolilor 2:34). Acum cugetaţi o clipă. David murise de mult şi deşi uneori a greşit, primise totuşi asigurarea iertării şi mântuirii. Atunci, de ce nu se bucura deja de fericirea cerului timp de zece lungi secole după moartea lui? Răspunsul îl primim în versetul 29 unde Petru explică, "Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi." Inspiratul Petru a declarat că David se află în mormântul său şi nu s-a urcat încă la cer. Ce interesant! Dacă omul după inima lui Dumnezeu nu şi-a primit încă răsplata la o mie de ani după moartea lui, ce-am putea spune despre ceilalţi oameni care au trăit şi au murit de atunci? Evident şi ei se odihnesc în mormântul lor, aşteptând chemarea lui Dumnezeu la înviere. Domnul Isus i-a asigurat pe cei din zilele Lui "...dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi." (Luca 14:14). Şi iarăşi a spus, "Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui" (Matei 16:27). Nu există niciun echivoc aici. Într-un limbaj simplu şi direct, Domnul Isus a declarat că nimeni nu-şi va primi răsplata mai devreme ca să aibă loc învierea, la cea de-a doua Lui venire. Asta înseamnă că niciunul din cei neprihăniţi care au murit nu au ajuns la cer până acuma. Toţi aşteaptă în mormânt judecata şi sfârşitul lumii. Aproape că ultimile cuvinte ale Bibliei confirmă acest adevăr. "Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui" (Apocalipsa 22:12). Această răsplată a zilelor din urmă este descrisă mai departe de către Pavel în 1 Corinteni 15:53, "...trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire." Când are loc aceasta? "Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă" (Versetul 52). Aceasta răspunde fără îndoială problemei răsplăţii celor drepţi, dar ce se întâmplă cu cei răi? Când vor fi ei pedepsiţi pentru păcatele lor? Răspunsul uimitor se găseşte în 2 Petru 2:9, "Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii." Iată răspunsul! Cei răi sunt păstraţi până la ziua judecăţii. Unde sunt păstraţi ei? Domnul Isus ne răspunde la întrebare, "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată" (Ioan 5:28, 29). Domnul nostru a explicat deosebit de clar că toţi vor fi păstraţi în mormânt până când vor fi chemaţi la înviere ca să primească fie viaţa, fie osânda. Nu numai că este o teologie bună, dar este şi de bun simţ. Evident, nimeni nu poate fi pedepsit decât după ce este judecat. Dreptatea cere să se facă aşa. Chiar şi cel mai nedrept judecător ar fi discreditat dacă ar face-o altfel. să presupunem că un om ar veni înaintea judecătorului acuzat de furt, iar judecătorul i-ar zice, "Închideţi-l zece ani şi apoi îi vom audia cazul." Nu! Nu! Nu s-ar putea aşa ceva. Şi oare Judecătorul întregului pământ ar proceda astfel cu cei răi? Niciodată! Judecata ar fi o parodie în acest caz---n-ar avea niciun sens. Minunata solie a Bibliei este că atât cei buni cât şi cei răi dorm în morminte până la ziua învierii. Atunci vor ieşi din morminte ca să înfrunte judecata, după care li se vor acorda pedeapsa şi răsplata. Iov a declarat, "aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui. Ah! de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale" (Iov 14:12-15). 5 Moartea este un somn În armonie cu tot restul Bibliei, Iov descrie o perioadă de somn inconştient în mormânt înainte de trezire pentru a primi răsplata. Este în armonie cu Daniel, care a rostit următoarele cuvinte despre venirea lui Hristos, "Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit ... Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică (Daniel 12:1, 2). Există un motiv pentru care atât de mulţi scriitori inspiraţi vorbesc despre moarte ca despre un somn. Este o descriere perfectă a stării morţilor. Când un om obosit se aşază în pat noaptea, adoarme imediat. Atât cât îl priveşte, în următaorea clipă îl trezeşte soarele care răsare. Este total inconştient de ceea ce s-a întâmplat în timp ce a dormit. Tot aşa este şi cu somnul morţii. Lazăr murise. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: "Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn." Ucenicii I-au zis: "Doamne, dacă doarme, are să se facă bine." Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: "Lazăr a murit." (Ioan 11:11-14). Iată un exemplu clasic despre adevărata învăţătură a Bibliei cu privire la moarte. Domnul Hristos a numit moartea un somn. Mai târziu, El a strigat în faţa mormântului prietenului Său, "Lazăre, ieşi afară!" Lazăr nu era sus în ceruri, nici altundeva, decât între pereţii mormântului său. Ca răspuns la chemarea lui Isus, el s-a trezit din somnul morţii şi a ieşit afară la lumina soarelui. Au circulat multe istorisiri exagerate despre oameni care s-au întors din morţi dar aceasta este istorisirea cea mai autentică ce s-a amintit vreodată. Nu încape nicio îndoială că Lazăr murise de patru zile. Surorile lui au protestat când Isusa poruncit să se dea piatra la o parte din faţa mormântului. Marta a spus, "Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile" (Ioan 11:39). Majoritatea istorisirilor celor care revin la viaţă după o moarte aparentă includ experienţe extraordinare a pregustării slavei cerului. Dar ce a avut de zis acest neprihănit după cele patru zile petrecute în moarte? A vorbit el despre viziuni cereşti de răsplată cerească? Niciun cuvânt. El doar a adormit, aşa cum spusese Domnul Isus. A fost asemenea unui moment de uitare. Apropo, ce pedeapsă teribilă ar fi fost să-l aduci pe Lazăr înapoi în această lume întunecată după ce a fost în prezenţa lui Dumnezeu? Cu siguranţă că ar fi implorat să nu se întoarcă, dacă s-ar fi bucurat cu adevărat de răsplata celor drepţi. O reluare a vieţii pe pământ ar fi însemnat ceva mai rău decât groaza iadului în comparaţie cu nouăzeci şi şase de ore în paradis. Cu siguranţă că Domnul nostru nu S-ar fi jucat niciodată astfel cu bunul Său prieten Lazăr. De ce ne vine greu să credem declaraţia simplă pe care a folosit-o Domnul Isus când a descris moartea? Cu siguranţă că n-avem nicio problemă să înţelegem natura somnului. Să presupunem că un om stă întins pe o bancă într-un parc şi doarme profund. Doarme atât de profund că este total inconştient că se apropie tiptil cineva care să-l atace. În următoarea clipă, zace mort într-o baltă de sânge. Ei bine, după concepţia populară a morţii, omul acesta care n-a ştiut nimic în timp ce dormea, deodată va şti totul după ce sufletul lui i-a părăsit corpul. Dar cum s-ar putea să fie asta adevărat? Isus a declarat că moartea este un somn. Dacă omul n-a ştiut nimic în timp ce dormea, cum ar putea să ştie mai mult după moarte? Cuvintele Domnului Hristos n-ar avea niciun sens, dacă le-am răsuci ca să însemne ce vrem noi să credem. Nu suntem lăsaţi să ne punem întrebări cu privire la natura acestui somn de moarte. Mulţi scriitori ai Bibliei oferă explicaţii detaliate despre cum arată aceasta."Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor. Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor" (Psalmii 146:3, 4). Din toate aspectele încurcate ale morţii ce se pot discuta, scriitorii inspiraţi au vorbit cel mai ades de natura inconştientă a morţii. Nici măcar o dată nu găsim vreo descriere palpitantă a vieţii după moarte, care marchează versiunea modernă a învăţăturii. Biserica şi-a adoptat învăţătura direct din formele plăcute de închinare păgână. David declara, "Se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile." Solomon scria, "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!" (Eclesiastul 9:5, 6, 10). Dacă cineva ar încerca cu bună ştiinţă să prezinte cuvinte şi expresii mai puternice în sprijinul unei morţi asemenea unui somn total fără vise, i-ar fi foarte greu să se potrivească cu aceste cuvinte ale înţeleptului. Presupuneţi pentru o clipă că aceleaşi declaraţii puternice s-ar face cu privire la afirmarea stării de conştienţă după moarte. Cu alte cuvinte, presupuneţi că Solomon ar fi zis, "Dragostea lor şi ura lor şi pizma lor vor continua... căci în locuinţa morţilor în care mergi este şi lucrare, şi chibzuială, şi ştiinţă şi înţelepciune." O astfel de declaraţie clară ar reprezenta sfârşitul definitiv al oricărei dezbateri pe această temă. Cine ar mai putea comenta? Dar iată un adevăr de necrezut! Nu numai că Biblia nu conţine o astfel de declaraţie, dar în repetate rânduri declară contrariul! Cu toate acestea, oamenii continuă să creadă ceea ce vor să creadă. Trecând peste versete clare date de numeroşi autori inspiraţi care rostesc adevărul despre moarte, mulţimi de oameni urmează orbeşte tradiţii goale învăţate de la părinţi sau preoţi. Iarăşi citim, "Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi" (Isaia 38:18, 19). Oare morţii cei drepţi nu L-ar lăuda pe Dumnezeu, dacă ar fi invitaţi să intre în cer la moartea lor? David repetă acelaşi adevăr veşnic, "Nu morţii laudă pe Domnul, şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii" (Psalmii 115:17). "Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor?" (Psalmii 6:5). 6 Se mai întorc vreodată cei morţi? De ce atât de mulţi se împotrivesc înţelesului clar acestor declaraţii biblice? Prejudecăţi puternice tradiţionale ar putea fi răspunsul, dar este vorba de mult mai mult. Mulţi cred cu sinceritate că au dovezi fizice ale martorilor oculari că morţii chiar se întorc. Au mărturia propriilor lor simţuri că de fapt chiar au stat de vorbă cu cei dragi ai lor plecaţi din lumea celor vii. Ce avem de spus cu privire la aceste manifestaţii? Ei pot oferi locul, data şi ceasul exact când au luat legătura cu rude sau prieteni decadaţi ce arătau exact ca atunci când erau vii. Oare să îndepărtăm toate aceste arătări ca pe nişte aberaţii ale minţii unor indivizi instabili sufleteşte? N-ar fi cazul. Adevărul este că năluci chiar se arată şi lucrul acesta s-a verificat de nenumărate ori. Dar pe temeiul Cuvântului infailibil al lui Dumnezeu nu putem decât să le respingem categoric ca nefiind altceva decât duhurile morţilor. Morţii nu se pot întoarce şi nici nu pot avea vreo existenţă post mortem în vreo formă de viaţă conştientă. Atunci cine se arată sub aceste chipuri cu trup, care pretind prin minciună că sunt morţi nevinovaţi? Cine altcineva decât tatăl minciunilor, care şi-a clădit prima înşelăciune în jurul temei morţii? L-a contrazis pe Dumnezeu cu îndrăzneală când i-a zis Evei, "HOTĂRÂT că nu veţi muri." Când totuşi a urmat moartea, Satana s-a străduit să-i facă să creadă pe supravieţuitori că era doar o iluzie. Luând chipul celor care au murit, Satana a reuşit să convingă milioane de oameni că el are dreptate şi că Dumnezeu greşeşte. Acceptând mărturia ochilor şi urechilor lor mai presus de mărturia Bibliei, mulţi ajung experţi în a invoca spiritele în şedinţe de spiritism. Ades Satana exploatează durerea celor care şi-au pierdut rude şi încearcă să le atragă în capcana spiritistă prefăcându-se că este o rudă iubită de-a lor. Ce înşelăciune copleşitoare! Doar cei care şi-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei vor reuşi să stea împotriva acestui fel de atac. Haideţi să vă povestesc un exemplu incredibil despre felul de lucru al Satanei. Un prieten drag de-al meu a slujit mulţi ani ca misionar în Africa. În timp ce el şi soţia lui locuiau într-o staţie de misiune izolată, fiica lor în vârstă de trei ani s-a îmbolnăvit de o febră tropicală de moarte. Au înmormântat fetiţa pe marginea unui deal vizavi de casa lor. La câteva zile după înmormântare, mama stătea în bucătărie când s-a deschis brusc uşa şi fetiţa ei a intrat alergând în cameră ca să se arunce în braţele mamei ei. vă puteţi închipui în acest fel de groază traumatică? Şi pe deasupra, fetiţa striga, "Mami, n-am murit! N-am murit!" Din fericire, acea mamă cunoştea adevărul Bibliei despre moarte, iar Dumnezeu i-a dat puterea să se roage în acea clipă să fie eliberată de sub mascarada satanică. Când ea a chemat numele lui Isus, chipul a dispărut. Este acesta un caz excepţional? Din nefericire, nu. Experienţe ca acestea s-au repetat de nenumărate ori. Fără îndoială că sunt unii şarlatani care îşi creează propriile iluzii, dar trebuie să recunoaştem că foarte ades prinţul răului manipulează mintea oamenilor prin desăvârşirea lui supranaturală în înşelăciune. Cugetaţi doar pentru o clipă la implicaţiile acesteia! Milioane de oameni şi-au supus viaţa stăpânirii demonilor crezând că erau sfătuiţi de rude iubite. Nu puteţi vedea ironia monstruoasă a situaţiei? Şi nu puteţi vedea cât de uşor poate Satana să înceapă să stăpânească viaţa creştinilor care n-au înţeles adevărata învăţătură biblică despre moarte? Unica siguranţă a fiecăruia este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, scena este pregătită ca majoritatea catolicilor şi protestanţilor să fie înşelaţi de manifestarea finală a puterii satanice--toate deoarece au fost învăţaţi o minciună despre starea morţilor. 7 Pedeapsa şi răsplata se dau la înviere Gândiţi-vă cât de greşit ar fi dacă răsplata şi pedeapsa s-ar da de acum. La ce ar mai folosi învierea? De ce ar mai fi nevoie de o înviere? Evident că fiecare suflet ar avea deja o soartă hotărâtă, iar farsa unei judecăţi finale n-ar avea niciun sens. Toate asigurările pioase auzite la înmormântări cu privire la cei dragi care sunt deja în ceruri sunt doar repetări ale primei minciuni rostite familiei omeneşti. Zugrăvirea sufletelor fără trup care zboară la moarte nu reprezintă o sursă se alinare rudelor care plâng. Apostolul Pavel a descris ocazia când morţii cei drepţi vor fi cu Domnul în 1 Tesaloniceni 4:16-18 şi a încheiat prin aceste cuvinte, "Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte." Iată un tablou desăvârşit de inspirat, care aduce adevărată alinare şi ar trebui să-l înţelegem clar cuvintele la care se referea ap.Pavel că vor aduce o astfel de mângâiere. Cele două versete de mai sus ne dau cuvintele, "Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul." Pavel descrie aici modul şi mijlocul de necontestat cum vom ajunge să fim cu Domnul. Nu treceţi cu vederea cuvântul "astfel" din această declaraţie. Înseamnă "în acest mod." Prin acest mic cuvânt, Pavel a exclus oricare alt mod de a fi cu Domnul. Când a descris venirea Domnului Isus şi învierea sfinţilor ca modul şi mijlocul de a fi cu Domnul, automat el a exclus toate celelalte moduri de a realiza asta. Apoi, el ne îndeamnă "mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte." Repet ideea că nu poate exista nicio alinare în concepţia pseudo-creştină conform căreia la moarte o entitate invizibilă şi intangibilă părăseşte corpul pentru a primi pedeapsa sau răsplata. Este oare alinător să crezi că rudele nemântuite suferă chinul unui foc de nestins? Există oare mângâiere în tabloul celor iubiţi care privesc în jos din ceruri la situaţiile dureroase pe care le-au lăsat în urmă? Nu este de mirare că Pavel a fost atât de precis în a descrie cea de-a doua venire a Domnului Isus şi învierea ca fiind singura cale prin care cineva poate să fie cu Domnul după moarte şi, întâmplător, ca fiind singurul mod de a fi alinat la plecarea lor. Declaraţia magnifică a lui Pavel scoate în relief adevărul slăvit că moartea şi mormântul nu reprezintă sfârşitul. Va exista o trezire din somnul morţii. Cei drepţi vor primi darul nemuririi, dar va avea loc "într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire" (1 Corinteni 15:52, 53). Domnul Isus a declarat, "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată" (Ioan 5:28, 29). Toţi morţii vor învia spre a fi confruntaţi cu marea decizie a judecăţii. Fie că au trecut la odihnă cu o mie de ani în urmă sau cu cinci minute înainte ca să Se arate Domnul Isus, li se va părea doar o fracţiune de secundă. Unii au pus la îndoială modul în care Domnul Hristos poate reface trupurile slăbite ale tuturor celor decedaţi de-a lungul veacurilor trecute. Unii au fost sfârtecaţi în bucăţi de explozii, alţii au fost arşi complet în incendii, şi mulţi au coborât în adâncul mării. Va fi oare o problemă pentru puternicul Creator al vieţii să refacă fiecare suflet şi să redea fiecare personalitate? Nici măcar una. Celui care numără perii capului nostru şi ştie câte vrăbii sunt în văzduh nu-I va fi deloc greu să refacă identitatea fiecărui om. S-ar putea ca noi să nu fim în stare să înţelegem procesul, dar oricum putem crede în el. Există multe lucruri, cum ar fi televizorul şi computerul, care reprezintă un mister pentru omul obişnuit care le foloseşte, dar asta nu ne împiedică să nu credem în ele. Dacă majoritatea dintre noi suntem uimiţi de complexitatea electronicii obişnuite, nu trebuie să ne aşteptăm să pricepem secretele puterii învierii. Totuşi, putem avea destulă credinţă că Dumnezeu poate să redea şi va reda viaţa tuturor morţilor. 8 Tâlharul de pe cruce Acum haideţi să tratăm una din principalele obiecţii care s-au ridicat împotriva învăţăturii biblice a morţii şi a sufletului. Există câteva texte ambigue care se pot înţelege doar în lumina tuturor celorlalte versete legate de subiect. Un exemplu se găseşte în legătură cu experienţa târlharului de pe cruce. La prima vedere, s-ar părea că Domnul Isus i-a spus tâlharului pe moarte că se va duce la ceruri chiar în ziua când va muri. În context, tâlharul L-a rugat pe Domnul Isus în ultimile clipe din viaţa lui, "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" Isus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23:42, 43). Oare afirmaţia aceasta contrazice toate celelalte versete pe care le-am citit despre acest subiect? Sună de parcă Domnul Isus şi cu tâlharul ar fi ajuns chiar în acea zi în prezenţa lui Dumnezeu. Să îngăduim şi altor texte să clarifice misterul. La trei zile după ce a rostit această afirmaţie tâlharului de pe cruce, Isus S-a întâlnit cu Maria lângă mormântul deschis. Ea a căzut la picioarele Lui să I se închine, iar El i-a spus "Nu mă ţine", i-a zis Isus; "căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17). Această declaraţie a lui Isus ne duce spre o enigmă ciudată. Dacă nu ar fi ajuns deja la cer, cum ar fi putut să-l asigure pe tâlhar cu trei zile mai devreme că amândoi vor ajunge acolo chiar în acea zi? Şi vă rog să reţineţi că paradisul şi tronul Tatălui se află în acelaşi loc. Ioan a declarat că pomul vieţii se află "în raiul lui Dumnezeu" (Apocalipsa 2:7). Apoi în Apocalipsa 22:2 el a explicat că pomul se află deasupra râului vieţii, care la rândul lui, curgea din scaunul de domnie a lui Dumnezeu. Afirmaţia aceasta aşază fără îndoială prezenţa lui Dumnezeu în paradis. Evident că dacă Isus S-ar fi dus la Tatăl când a înviat, cu siguranţă că nu S-ar fi suit în ziua când a murit cu trei zile mai înainte. Acest mister este repede clarificat când luăm în considerare contextul din Luca 23:43. Trebuie să avem în vedere faptul că manuscrisele originale ale Bibliei s-au scris printr-o linie continuă de scris. Nu exista nicio despărţire în cuvinte, versete sau capitole. În 1611, când s-a tradus Versiunea King James, erudiţii au despărţit-o în cuvinte, au inserat semnele de punctuaţie şi au împărţit scrisul în versete şi capitole. Aceşti oameni nu erau inspiraţi, deşi în general au realizat o lucrare extraordinară care le fusese atribuită. Din necesitate, deseori au trebuit să pună virgule pentru a le da sens cuvintelor traduse. În Luca 23:43 ei au adăugat o virgulă înainte de cuvântul "astăzi" care lasă să se înţeleagă că Domnul Isus ar fi zis, "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai." În această situaţie, virgula ar fi trebuit aşezată după cuvântul "astăzi" în loc de înaintea lui. Atunci declaraţia s-ar fi citit, "Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu Mine în rai." Astfel textul acesta ar fi într-o armonie perfectă cu tot restul Bibliei. Cu alte cuvinte, Domnul Isus îi spunea tâlharului, "Astăzi îţi dau asigurarea--când se pare că nu pot să mântuesc pe nimeni, când proprii Mei ucenici M-au părăsit şi când stau atârnat pe cruce asemenea unui răufăcător--astăzi îţi dau asigurarea că vei fi cu Mine în rai." Înseamnă oare aceasta să forţăm raportul sfânt? Nicidecum. Traducătorii nu au fost mai inspiraţi de Dumnezeu decât suntem noi. Doar primii autori au fost inspiraţi. Să aşezi virgula după cuvântul "astăzi" este tot atât de corect pentru textul original ca şi să o aşezi înaintea cuvântului. Singura deosebire este că într-un fel se aduce o armonie totală în Scripturi, iar în celălalt se aduce o contradicţie fără speranţă. Nu este nevoie de o inspiraţie supranaturală ca să decizi unde este locul corect pentru virgulă. Reţineţi că tâlharul cerea doar ca Domnul Isus să-Şi aducă aminte de El când intra în împărăţia cerurilor. El n-a cerut nicio răsplată în ziua morţii lui apropiate. În acelaşi mod, îl găsim pe marele apostol al neamurilor anticipându-şi plecarea din această viaţă, "Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. DE ACUM mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în "ZIUA ACEEA", Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit VENIREA LUI" (2 Timotei 4:6-8). Aşa cum tâlharul aşteptător şi Pavel cel uns amândoi şi-au îndreptat nădejdea răsplătirii veşnice către venirea Împărăţiei lui Hristos, tot astfel fie ca şi de noi să-Şi amintească Mântuitorul în acea zi!

Exorcism in sec.XXI

Exorcismul este un ritual religios folosit pentru a scoate demoni sau spirite malefice dintr-o persoana posedata, sau chiar dintr-un anumit obiect. Multe culturi practicau asemenea rituri, inca din cele mai vechi timpuri si inca de inaintea aparitiei crestinismului.
Astazi, Biserica Catolica inca mai crede in posedarile diavolicesti iar preotii inca mai practica ceea ce se numeste “exorcism real”, un ritual de 27 de pagini care are ca scop scoaterea spiritelor malefice din oameni.
Ritualul implica apa sfanta, incantatii, persoane ce se roaga pentru posedat, artefacte si simbolul crestinilor, crucea.
Catolicii au cel putin zece exorcisti oficiali in Statele Unite ale Americii.

In Germania, se obtine mult mai greu aprobarea pentru efectuarea unui astfel de ritual, mai ales dupa moartea lui Anneliese Michel in varsta de 23 de ani. Aparent, ea suferea de depresie, atacuri de apoplexie (pierdere brusca a constiintei si a posibilitatii de miscare) si diverse halucinatii.
Familia sa a banuit ca ar fi vorba de o posedare, ca fata lor este posedata de Satan. Au adus doi preoti pentru a o exorciza. Ritualul s-a repetat de 67 de ori, la intervale diferite de timp. Cand a murit, fata a ajuns sa cantareasca 31 de kilograme. Parintii sai si preotii au primit doar inchisoare cu suspendare. Filmul “The Exorcism of Emily Rose” este bazat pe cazul si viata lui Anneliese Michel.
Sectele protestante de asemenea cred intr-o posesie satanica si practica ritualuri de exorcizare. Michael Cuneo, un sociolog de la Universitatea Fordham spune: “Dupa estimari exista 500 – 600 de ministere evanghelice ce se ocupa cu exorcizari si este posibil ca numarul sa fie de doua – trei ori mai mare.”

Ritualul de exorcizare se practica atat pe oameni, cat si pe obiecte sau locuri. Exorcizarea celor din urma se numeste “exorcizare simpla”, de obicei stropind cu apa sfintita locul sau obiectul respectiv.

Majoritatea cazurilor – daca nu toate – de posedare demonica probabil au implicat oameni cu disfunctionalitati ale creierului, de la epilepsie la schizofrenie sau la sindromul Tourette.

Cel mai practicat ritual de exorcizare simplu se numeste “Botezul“. Botezul in sine cuprinde si aspectul eliberarii de pacat si de sub influenta celui care l-a instigat, diavolul. Exista si alte practici bisericesti care pot inlaturara influentele nefaste, cum ar fi apa sfiintita si postul, care inca in Biserica primara era legat de izbanda asupra diavolului.

Radacinile ritualului de exorcizare

Pentru a intelege mai bine, trebuie sa ne intoarcem in trecut, unde s-a practicat pentru prima data aceste ritualuri, puse in contextul social si cultural din acea perioada.
Exorcismul este un ritual prezent in multe religii si culturi. Cele mai vechi referinte cu privire la posedare provin de la sumerieni. Acestia credeau ca toate bolile trupului si ale mintii sunt cauzate de niste spirite ale mortilor care salasluiau in Infern.
Mai tarziu, ritualurile de exorcizare sunt mentionate si in Biblie.
Potrivit invataturii Bisericii, diavolul are o anumita stapanire asupra oamenilor. Apostolul Pavel il numeste dumnezeul al acestei lumi. Si Isus il descrie pe diavol drept stapanitor al acestei lumi (2 Cor 4, 4). Si Isus a practicat astfel de ritualuri de exorcizare.
El si-a dedicat toata viata invingerii raului. Numeroase episoade din Evanghelie unde Isus elibereaza indracitii sunt si astazi jucate de preotii crestini si catolici.
In vremea respectiva se atribuiau Satanei tot ce era rau, inclusiv anumite fenomene care astazi tin de domeniul psihiatriei. Orice boala era de vazuta ca un semn al puterii Raului asupra omului, iar interpretarea putin exagerata a scripturilor, cum ca scotea – la propriu – draci din oameni este cel putin periculoasa. Oamenii erau bolnavi, iar Isus ii vindeca de Rau (Satan). Astazi, numeroase persoane cad victima ritualului de exorcizare, mai ales in zone rurale.

Cazuri de exorcizare

In 1995, o femeie din San Francisco a murit in timpul unui astfel de ritual, din pricina torturii provocate de exorcisti penticostali. In 1997, o crestina coreeana din California, Glendale, a murit din aceeasi cauza. In Bronx – New York – o fetita de numai 5 ani a murit pentru ca a fost fortata sa inghita amoniac si otet, legand-o apoi la gura cu o banda adeziva.
In 1998, o fata de 17 ani in Sayville, New York a fost sufocata de catre mama ei cu o punga de plastic pentru a distruge demonul din ea.
In 2001, o femeie de 37 de ani, Joanna lee, a fost strangulata intr-un ritual de exorcizare de cate o biserica coreana din Noua Zeelanda.
In 2005, o tanara in varsta de 24 de ani din Romania, bolnava psihic, a fost torturata si lasata sa moara de foame si de sete, legata pe o cruce, intr-o manastire din Moldova (manastirea Sfanta Treime din Tanacu), sub privirile si cu participarea intregii congregatii monahale.

Tendinta exagerata de a considera orice manifestari ciudate drept lucrari ale diavolului a dus, spre sfarsitul Evului Mediu, la tristele devieri ale vanatorii de vrajitoare.
Chiar daca intentiile exorcistilor sunt bune, ei fac mult rau persoanelor exorcizate, ce ar trebui sa se afle sub ingrijire psihiatrica, nu supuse unor tratamente necorespunzatoare, si agresate atat fizic cat si psihic.

www.descopera.org

Ordinul Templului Solar

ntre 4 si 5 octombrie 1994, intr-o noapte cu “luna neagra” (eclipsa de luna), un urias incendiu a atras atentia asupra doua proprietati situate in munti, in aproprierea Genevei, apartinand OTS.
De sub ruinele fumegande ale fermei de la Cheiry, autoritatile elvetiene aveau sa extraga 23 de corpuri invelite in lungi pelerine cavaleresti, iar in subsolul complexului de la Salvan alte 25 de trupuri carbonizate. Lor li se vor dauga inca 5 morti descoperiti intr-o resedinta din Morin Heights, in Canada, apartinand aceleiasi formatiuni (printre acestia din urma un prunc de cateva luni). 23+25+5 egal 53. In realitate ar fi trebuit sa fie 54 (numar simbolic). Dar, din pricina ostenelii si nervozitatii marilor executori, a intervenit o zapaceala. Un presentiment a determinat ultima persoana – catusi de putin hotarata sa moara – atrasa la Salvan sub un pretext oarecare, sa o ia la goana. Este vorba despre un membru de baza care s-a grabit sa-si expuna trairile personale in cartea intitulata Al 54-lea. Autorul atragea atentia asupra unor foarte probabile repetari ale acestor plecari in grup, numite, in limbajul ocult OTS “tranzitie” – spre Sirius, o planeta dubla pe planisfera cosmica si cunoscuta de astrologi din Antichitate.

54 este numarul unei prime cete de Templieri (printre altele, OTS se cataloga si neotempliera) – care in urma desfintarii Ordinului lor, refuzand sa se dezica si sa-i tradeze secretele, au fost arsi pe rug la 10 mai 1310. Dar totalul cavalerilor-monahi dati atunci prada flacarilor de Filip cel Frumos pare sa fi fost de 138 (o cifra surprinzatoare de mica fata de ecoul starnit in lume de aceasta moarte provocata). Iar un alt numar important pentru o seama de esoteristi este 144, rezultat al unei tenebroase speculatii. Si intr-un caz, si intr-un altul, se poate deduce ca o seama de “calatori spre lumea cealalta” – voluntari ori ba – mai lipseau la socoteala. Oricine au fost ei, se stiau asteptati.

Pe de alta parte, in chip straniu atat pentru initiati cat si pentru profani, cei decedati in octombrie 1993 nu fusesera nici hippy, nici drogati, nu proveneau dintr-o patura sociala usor maniabila, inculta a societatii, ci, dimpotriva, erau in mare parte oameni cu studii universitare, artisti, inalti functionari (si familiile lor), printre cadavrele de la Salvan descoperindu-se chiar doi dintre cei trei Superiori ai asa-zisei Sinarhii a Templului. Este vorba de Jo Di Mambro, fondator si Imperatorul OTS precum si de Marele sau Maestru, medicul homeopat Luc Jouret. Acuzati la inceput de catre anchetatori si presa de venalitate si escrocherie, s-a dovedit ulterior – dincolo de unele incriminari justificate – ca nu fugisera, ci isi asumasera riscul experimentarii practice a tehnicii magice propovaduite de ei, nesustragandu-se fizic “tranzitului”.

In ciuda tuturor acestor avertizari implicite si explicite si in pofida evidentei ca – pesemne in vederea respectarii unei simbolistici numerologice – nu toate plecarile catre Sirius se petrecusera fara violenta, unii fiind “ajutati” (opt gloante in cap sau pungi de plastic) politiile respective au incercat sa musamalizeze cazul, expunandu-l doar sub aspectul penal.

Insuficienti pregatiti, anchetatorii primului “tranzit” s-au ferit sa se angajeze intr-o cercetare de tip esoteric. Ei au neglijat cu totul documentele lasate multa vreme “in bataia vantului” in cele doua temple subterane crutate miraculos de flacari. Iar presa nu a dat nici pana azi publicitatii cele cinci – uneori sase – texte cunoscute sub titlul general de Testament pe care Jo Di Mambro si Luc Jouret avusesera grija sa le difuzeze post-mortem, prin intermediul unui “adept”, in peste o suta de exemplare.

A urmat cel de-al doilea eveniment-soc: la 21 decembrie 1995, intr-o poiana situata de asta data in masivul francez Vercors, mai exact in punctul numit Borta Diavolului (Le Trou du Diable), nu departe de Stanca Vulturului (Le Rocher de l’Aigle), au fost gasite, asezate in stea si invaluite in pelerinele albe de ceremonie numite in vocabularul OTS “talare”, alte 16 trupuri carbonizate (in realitate 15+1) ale unor adepti, porniti sa-i prinda din urma pe calatorii primului “tranzit”. Descoperiti o data cu solstitiul de iarna, ei pronisera insa cu sase zile inainte: la 15 decembrie. Intr-o noapte in care aspectele lunii li s-au parut mai transforabile pentru “transfer”.

A avut loc o a treia tranzitie in Canada in timpul echinoctiului de martie.
De ce martie ? Fiindca aceasta luna reprezenta pentru multe religii din Antichitate renasterea ciclica a naturii si inceputul anului. De asemeni, fiindca la 14 martie 1244 200 de Perfecti, elita catharilor, asediati de societatea neintelegatoare, au preferat sa-si dea singuri foc! Si, deoarece, tot in aceeasi luna a fost ars Marele Maestru Templier Jacques de Molay.
Tot in aceste zile, adeptii sarbatoreau nasterea lui Emanuelle Di Mambro, fiica lui Jo, declarata de el “copil cosmic”, adica nascut fara act sexual, prin “theogamie”. Conseciinta directa:sinuciderea celor 5 s-a petrecut intre 21 si 22 martie 1997 – o noapte cu totul extraordinara deoarece solstitiul coincidea cu o eclipsa de luna si cu trecerea cometei Hale-Bopp, vizibila pe firmamentul terestru doar o data la 25 de secole.

Deocamdata numarul incercarilor ar fi ajuns la 74. Deocamdata…
Cele relatate mai sus nu au scopul de a decripta in amanunt mesajele codate si simbolistica acestor, evident, partizani ai vietii ca energie si ai transmigratiei: pe baza acestor “extremisti ai ocultului” se pot scrie carti intregi.
“Jocul cu demonii”, amalgamul, manipularea nesabuita a Magiei Ceremoniale, reprezinta un pericol imens. Pentru ca, evident, tinta finala a membrilor OTS nu a fost si nu este – asa cum s-a spus – banul sau acapararea Puterii, nu in orice caz in sensul lumesc al cuvantului.
Ei nu erau leali fata de o credinta definita de vreo Biserica actuala. Scopul lor era imaterial, ocult, iar metodele incropite de ei in diferite locuri raman magice. Ca un adevarat bumerang, arma aceasta, azvarlita in vazduh fara discernamant, s-a intors impotriva celor ce o manuiau, distrugandu-i.

Nu va avantati spre Oceane ramase neexplorate dintr-o simpla curiozitate, avansati doar daca simtiti o adevarata chemare launtrica. Adevarata Magie, asemeni alchimiei si hermetismului, este destinata doar celor alesi. O data ce incepi acest drum, mergi sau mori.

www.descopera.org

Icoane care plang?

Ca editor al cartii Realismul Stiintific si Religios, chintesenta a filozofie inceputului de Mileniu III, am vrut sa-l cunosc personal pe autor, mai ales ca auzisem de unele experimente si inventii ale domniei sale medaliate cu aur la saloane nationale si internationale de inventii.

Am sa incerc sa redau cat mai fidel dialogul in urma caruia am inteles adevarul despre lacrimile icoanelor.

- Este adevarat ca sunteti ctitorul schitului “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul” din statiunea Izvoare, din muntii Gutai?
- Da, in 10 Iulie 1993 la ora 13 si 13 minute, coborand dealul de la Izvoare cu un Opel Ascona, ginerele meu Dan la volan, impreuna cu nepoata Sanda si cu sotul ei Dan, pierzand controlul volanului au plonjat in prapastia de la Cascada, mai bine de 15 metri in gol. Masina s-a rastrurant cu rotile in sus si ca prin minune, repet minune, nici unul nu au avut nici macar o zgaraitura. Ca o recunostinta adusa mantuitorului ca i-a salvat, am hotarat sa ridic o biserica in statiune. Restul, pentru mine, este istorie de acum.
- Este adevarat ca biserica are cateva caracteristici mai aparte?
- Da. Ca o expresie a nevoii de ecumenism, eu greco-catolic am ridicat un schit ortodox. Apoi orientarea schitului este Sud – Nord, nu Est – Vest.
- Stiu din auzite, ca pe langa locas de rugaciune, dv. ati facut si unele experimente mai deosebite. Spre exemplu, ce ne puteti spune despre lacrimile icoanelor?

Privindu-ma fix din nou, isi face o cruce spunand:
- Doamne iarta-ma daca ti-am luat numele in desert, dar am vrut sa stiu si sa le spun si lor;
Apoi, fara sa clipeasca, cu privirea rece, apropape inumana a continuat:
- intr-adevar, am facut un studiu cu privire la aparitia lacrimilor pe unele icoane si iata cum am procedat: am angajat un pictor renumit in zona, A. Goja fie-I tarina usoara, care a pictat doua icoane cu Maica sfanta si cu pruncul Isus. La prima icoana, in acuarela, a amestecat praf de sticla si a facut cu pensula o retea de striatiuni superficiale si imperceptibile, toate convergand spre ochiul drept, la vedere. Cea de a doua icoana a pictat-o normal, dar identica la aspect cu prima, fara sa aseze vopseaua sub forma unor mici canale superficiale. Concomitent cu picturile un iscusit pictor de icoane pe sticla din Chiuzbaia, a pictat cateva iconite. De Sf. Marie Mare, in 15 August, lume multa si caldura mare la biserica din deal. Picturile si iconitele pe sticla au fost asezate pe pereti, in biserica, fara sa stie nimeni in afara de mine ce urmaream. Dupa inceperea slujbei, cand temperatura in biserica a ajuns la 37 de grade si umiditatea a depasit 90%, pictura striata a inceput sa scape “lacrimi” pe care le-am observat numai eu pentru ca nimeni nu stia de experiment. Dupa terminarea slujbei am constatat ca cealalta pictura si iconitele pe sticla s-au umezit dar nu au “plans”. Concluzia mea a fost ca, in anumite conditii de umiditate si temperatura, condensul care se depune pe anumite materiale “curge” si se aduna sub forma unor “lacrimi”. (Un fenomen asemanator cu evolutia condensului de pe parbrizele automobilelor dimineata.) Picaturile respective au caracteristicile “lacrimilor” deoarece condensul este format din umiditatea existenta in respiratie si in transpiratia multimii. Dupa alte doua saptamani am repetat experimentul cu pictura fixata intr-o rama metalica cu rol de racitor, de aspectul unei “semicarcase” din care ieseau doar chipurile Maicii Sfinte si a Pruncului Isus. “Racitorul” favorizand condensarea umiditatii din biserica, a favorizat aparitia unor “lacrimi” mai mari si mai dese. Am avut o anumita emotie. Demonstratia fiind facuta, m-am limitat numai la atat. Uite, vezi dumneata, este pentru prima oara cand vorbesc despre aceste lucruri si m-as bucura sa fie intelese de catre cititorii dumneatale.
- Au mai fost si alte experimente?
- Da.
- Ne puteti spune, sa stim?
- M-am nascut, am murit si am inviat in dangatul clopotelor pentru a va spune multe. Toate la vremea lor.

Si am tacut, parca cu parere de rau ca nu mai pot crede in toate lacrimile icoanelor.

www.inventatori.ro

Vampirii - totul doar psihologic?

Legenda vampirilor evolueaza de secole. Cea mai obisnuita imagine a vampirului s-a nascut in romanul lui Bram Stoker, “Dracula” in 1897, dar legendele sunt mai vechi de atat…

Romanul “Dracula” a lui Bram Stoker este scris recent, insa elementele individuale din legenda au radacini adanci si apar in mai multe regiuni si culturi.

Vampirii sunt doar legende, dar cand devin realitate, din punct de vedere social e deviatie comportamentala. Din punct de vedere psihologic, la fel, raportandu-ne la psihiatrie.

Primii vampiri

Nimeni nu stie cand oamenii au inventat prima data figurile vampirice, insa legendele dateaza de cel putin 4000 de ani, la asirieni si la babilonienii din Mesopotamia.
Mesopotamienii se temeau de Lamastru, o zeita demonica care vana oameni. In legendele asiriene, Lamastru, fiica zeului Anu, se furisa in casele oamenilor noaptea si fura sau ucidea bebelusii. Lamastru vana si adulti, sugea sangele barbatilor tineri, aducea boli, sterilitate si cosmaruri.
Era descrisa cu aripi si gheare ca de pasari, uneori si cu cap de leu.

Lamastu (in imagine) si Lilith sunt deseori descrise cu aripi si gheare ascutite.
Lamastu este deseori asociata cu Lilith, o figura proeminenta in unele texte iudaice. Scrierile despre Lilith variaza considerabil, dar cea mai des intalnita versiune a povesti, este ca ea a fost prima femeie. Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Lilith din Pamant, dar curand au aparut probleme intre ei. Lilith a refuzat sa se supuna lui Adam, pentru ca amandoi sunt facuti din pamant.
Intr-o versiune antica a legendei, Lilith a plecat din Eden si si-a nascut proprii copii. Dumnezeu a trimis trei ingeri sa o aduca inapoi, iar cand ea a refuzat, ei au promis ca ii vor ucide 100 dintre copiii ei zilnic, pana cand se va intoarce. Lilith in schimb a jurat sa distruga copiii oamenilor.
Imaginea lui Lilith ca si ucigasa de copii se pare ca a fost luata direct din legenda Lamatsu. Ea este deseori descrisa ca si o demonita cu aripi si gheare ascutite, care vine noaptea in special pentru a fura copii nou nascuti sau inca ne-nascuti. Probabil ca evreii au asimilat imaginea lui Lamatsu in traditia lor, dar este posibil si ca amandoua miturile sa fie inspirate de un al treilea personaj.
Desi este descrisa ca si o creatura terifianta, Lilith are de asemenea calitati de seducatoare. Evreii din antichitate credeau ca vine noaptea la barbati sub forma unui succubus (un demon sub forma de femeie care se spune ca avea contact sexual cu barbati, in timp ce acestia dorm).
Grecii antici se temeau de niste creaturi similare, in special de Lamia, o demonita cu cap si trunchi de femeie dar cu partea de jos a corpului de sarpe. Intr-o versiune a legendei, Lamia a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plina de gelozie si furie, sotia lui Zeus, zeita Hera, a facut-o nebuna pe Lamia asa incat ea si-a mancat toti copiii. Dupa ce si-a dat seama ce-a facut, Lamia a devenit asa de furioasa incat s-a transformat intr-un monstru nemuritor, care suge sangele copiilor mici, din gelozie fata de mamele lor.
Precum Lilith si Lamastu, Lamia este descrisa ca si jumate femeie – jumate animal.

Grecii se temeau de asemenea de empusal, fiica malefica a lui Hecate, zeita vrajitoriei. Empusai, care isi putea schimba forma, venea noaptea din Hades (lumea de dedesubt) sub forma unei femei frumoase. Dupa aceea seducea pastorii de pe camp si ii devora. O creatura similara, baobhan sith, apare in folclorul celtic.
Creaturi gen vampiri apar si in istoria lunga si in mitologia Asiei. Folclorul indian descrie mai multe personaje de cosmar, inclusiv rakshasa, o creatura asemanatoare cu un garguil care isi poate schimba forma si mananca copii si de vetala, demoni care intrau si preluau controlul corpurilor mortilor recent si atacau pe cei vii. In folclorul chinez, cadavrele puteau uneori sa se ridice din mormant si sa umble din nou.
Triburile nomade si negustorii au raspandit diferite legende legate de vampiri prin intreaga Asie, Europa si Orientul Mijlociu. Pe masura ce aceste povesti calatoreau, diversele lor elemente se combinau si creau noi mituri despre vampiri. In ultimii 1000 de ani, legendele despre vampiri s-au dezvoltat foarte bine in partea de est a Europei.

De la mit la realitate

De-a lungul istoriei, au existat mai multi oameni care aveau un comportament vampiric. Cel mai faimos vampir a fost Elizabeta de Bathory, o nobila din Transilvania care a trait intre 1560-1614. Elizabeta, care era ingrozita de gandul ca imbatraneste, era convinsa ca imbaierea (si poate consumarea) sangelui este secretul unei infatisari tinere.
Pentru asta, a torturat si ucis sute te oameni, majoritatea tinere fete. La sfarsit, a fost judecata pentru crimele ei si inchisa in castelul ei, unde a murit.
In piesa “Dracula” din 1927, si in filmul care a urmat in 1931, Bela Lugosi a adoptat acesta notiune de artistocrat, luand rolul unui conte gentlemen suav si sofisticat. Aceasta piesa a introdus de asemenea costumul familiar al lui Dracula – haine negre si o manta. In romanul “Dracula”, contele este descris ca si un om batran, vestejit. Dar imaginea suava a lui Dracula a prins la public si a ramas asa in zeci de filme, seriale si desene.
Imaginea vampirului a continuat sa evolueze de-a lungul anilor cu reinterpretarea novelistilor si cinefililor. In nuvelele populare ale Anne Rice, ea duce vampirii la urmatorul “nivel” si le da o constiinta si emotii. In lumea ei, vampirii nu sunt neaparat rai – sunt prezentati ca si oameni adevarati. In serialul de televiziune “Buffy, ucigasa de vampiri”, creatorul Joss Whedon a adoptat idei asemanatoare, a vampirilor cu suflet.

Vampiri printre noi?

O varianta moderna a legendei vampirilor este “vampirul psihic”. Acesti vampiri moderni pretind ca au nevoie de energie psihica de la altii si ca au putearea de a absorbi aceasta energie fara ca persoana sa isi dea seama. Vampirii psihici de obicei absord energie psihica prin meditatie si concentrare. Daca nu se hranesc, spun ei, vor fi slabiti ca si cum nu ar fi mancat.
Dupa cum spun unii care cred, acest gen de vampiri exista de mii de ani. Unii spun ca acest fenomen este inspirat de vampirii din folclor.
Una dintre cele mai interesante “boli vampiresti” este porfiria. Porfiria este o boala rara caracterizata de iregularitati in productia de heme, un pigment din sange, bogat in fier. Oamenii cu forme grave ale acestei boli, sunt foarte sensibili la razele soarelui, au dureri abdominale puternice si pot suferi de delir acut. Un posibil tratament in trecut era sa bea sange pentru a corecta dezechilibrul din organism (nu exista nici o dovada clara care sa sustina eficacitatea acestui tratament). Unii suferinzi de aceasta boala au gura si dintii rosiatici, din cauza producerii iregulate a pigmentului. Porfiria este ereditara, asa ca se poate sa fie mai multi suferinzi de aceasta boala intr-o zona de-a lungul istoriei, toti urmasi ai unui singur bolnav.
O radacina fizica mai probabila a vampirismului este catalepsia, o boala ciudata asociata cu epilepsia, schizofrenia si alte boli care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crize de catalepsie, o persoana pur si simplu ingheata: muschii devin rigizi, asa ca corpul devine inghetat, iar inima si respiratia incetinesc. Cineva care sufera de catalepsie acuta poate fi confundata cu un cadavru.

In ziua de azi, doctorii au cunostintele si instrumentele necesare pentru a determina daca cineva este viu sau nu, dar in trecut, oamenii se bazau doar pe aparente. Imbalsamarea nu era cunoscuta in majoritatea partilor lumii, pana recent, asa ca un cadavru era pus in pamant asa cum era. O criza de catalepsie poate dura ore sau chiar zile, destul timp pentru o inmormantare. Cand persoana isi revenea, el sau ea poate puteau sa iasa din groapa putin adanca si sa se intoarca acasa. Daca persoana suferea de o boala psihologia, cum este schizofrenia, el sau ea putea avea un comportament ciudat si asemanator cu vampirii.
Ce se intampla cu cadavrele poate sugera vampirismul de asemenea. Dupa moarte, unghiile si parul par ca inca mai cresc (nu e asa de fapt), ceea ce poate da impresia vietii. Gazele din corp se expandeaza, marind abdomenul, ca si cum corpul ar fi mancat. Daca ai infinge o tepusa in corp, s-ar putea sa se rupa, eliberand tot felul de fluide. Ar putea si apreciata ca si dovada ca cadavrul s-a hranit cu oameni vii.
Desi aceste lucruri ar fi putut sa alimenteze frica de morti vii, radacinile vampirismului sunt probabil psihologice decat fizice. Moartea este unul dintre cele mai misterioase aspecte ale vietii, si toate culturile sunt preocupate intr-o anumita masura cu ea. O cale de a accepta moartea este sa o personifici intr-o forma tangibila. La inceput, Lamastu, Lilith si alte creaturi similare sunt explicatiile acestui fenomen terifiant, moartea subita a copiilor mici sau a fatului in pantece. Strigoi si alte cadavre reanimate sunt simbolurile supreme alte mortii – sunt ramasitele decedatilor.
Vampirii de asemenea personifica partea intunecata a umanitatii. Lilith, Lamastu si alte demonite vampiri sunt opusul “sotiei si mamei bune”. In loc sa aiba grija de copii si sa aiba un sot, ei distrug copiii si seduc barbatii. Similar, vampirii (mortii vii) se hranesc cu familia lor, in loc sa o ajute. Prin asocierea raului cu personaje supranaturale, oamenii pot sa controleze propriile tendinte negative – le pot exterioriza.

Aparitia asa multor creaturi si mostri vampirici de-a lungul istoriei, precum si fascinatia noastra continua legata de vampiri, demonstreaza ca acesta este raspunsul universal la conditia umana. Este in natura umana sa ne manifestam temerile prin monstri.

www.descopera.org

Case bantuite

Paranormalul, fenomenele care au iesit din sfera normalului, au atras intotdeauna curiozitatea oamenilor. Termenul este folosit si in parapsihologie si are de a face cu fenomene ca telepatia, perceptia extra-senzoriala, telekinezia, precum si in existenta dupa moarte ca reincarnarea, fantomele si bantuirile. Tremenul de paranormal mai este folosit si in fenomene mai putin spirituale precum OZN-urile si in domeniul de criptozoologie.

Ideile despre casele bantuite isi au originea in filme precum “The Amityville Horror”. In timp ce pentru preotii catolici si crestini este ceva obisnuit sa binecuvanteze o casa sau sa efectueze un “exorcism de rutina”, pentru sceptici existenta demonilor, a fantomelor si a spiritelor este pusa la indoiala.

In majoritatea cazurilor, oamenii au auzit zgomote ciudate, au vazut siluete ale unor oameni decedati sau obiecte care se deplasau fara vreun mijloc de locomotie.
Pana la urma, halucinatiile sunt oarecum naturale, chiar daca nu sunt frecvente si sunt neobisnuite.

Persoanele ce locuiau in case bantuite relatau ca simteau o prezenta in camera, iar temperatura scadea si auzeau zgomote ciudate. Acestea nu mai tin de imaginatie.
Oamenii de stiinta care au investigat locurile bantuite au descoperit ca in acele case exista o sursa ce provoca frecvente scazute (infrasunete). Cercetatorii au ajuns la concluzia ca acele campuri electromagnetice provocau acele senzatii ciudate.

Cazuri paranormale

Robin Deland conducea masina noaptea tarziu pe un drum de munte in statul Colorado, pe unde cu greu s-ar fi putut intersecta doua masini. La un moment dat, in lumina farurilor a aparut un caine. Masina aproape ca l-a lovit. Robin a pus frana brusc.

El a recunoscut cainele, acesta era Jeff al sau, care murise cu o jumatate de an in urma. Robin a coborat din masina si a inceput sa strige cainele care de cateva luni nu mai era printre cei vii. Insa Jeff nu s-a intors deloc, el mergea inainte, catre o curba atat de stransa incat din locul unde se afla Robin nu se vedea nimic.

Cand a ajuns acolo, acesta a observat ca era un perete de munte surpat imediat dupa curba. Bolovanii se rupsesera din perete si blocau tot drumul. Atunci cand te aflai in miscare nu ai fi avut cum sa-l observi la timp pentru a evita o tragedie. Insa unde era Jeff se vedeau, el fiind cel care i-a salvat viata. Robin l-a cautat primprejur, dar fantoma cainelui sau disparuse…
Din pacate, aceste genuri de intamplari paranormale nu pot fi demonstrate, totul bazandu-se pe relatarile celui ce a fost implicat in presupusul fenomen paranormal. In astfel de cazuri este vorba doar de credinta.

Un soldat american care isi satisfacea stagiul militar in Germania inainte de a i se termina stagiul a aparut la el acasa, undeva la marginea orasului Detroit, in momentul in care mama sa pregatea micul dejun. El i-a zimbit si i-a spus: “Nu pot sa stau prea mult, nici macar la micul dejun. Am venit numai sa-mi iau ramas-bun”. Dupa ce a spus aceste cuvinte s-a intors si a iesit afara.

Mama uimita a iesit in fuga dupa el, dar fiul disparuse deja. Seara tarziu, in aceeasi zi, la aceasta familie a venit un ofiter care le-a spus ca fiul a murit in urma unei intamplari nefericite, cu o ora inainte de aparitia sa acasa, la 6.000 de mile de Detroit, in Germania.

Simularea unei case bantuite

Un doctor psiholog din Marea Britanie, numit Richard Wiseman a studiat serios aparitiile fantomatice, iar pentru asta a construit el insusi o casa bantuita, in care feomenele infricosatoare sa inceapa la comanda. Doctorul este de parere ca explicatia fantomelor consta intr-o combinatie in care intra frica, schimbarile de temperatura, campurile electromagnetice si infrasunetele. Toate aceste “ingrediente” duc la senzatii ciudate, clasificate de unii drept fenomene paranormale.
In opinia doctorului Richard Wiseman casele bantuite sunt construite in zone cu anomalii magnetice in apropierea carora se gasesc surse, naturale sau artificiale, de campuri electrice si de sunete de joasa frecventa, situate la limita inferioara a sensibilitatii urechii omenesti.
Dupa studiile realizate de Wiseman, infrasunetele si anumite campuri electromagnetice pot induce o senzatie de disconfort, ba chiar si halucinatii. Totul se intareste daca persoana aflata in acel loc crede in stafii, generand convingerea ca asista la aparitia unor fantome, mai ales daca se afla intr-o casa care se spune ca este bantuita, sau care poate inspira prezenta acestora.
In podelele si peretii casei realizate de Wisemann a ascuns generatoare de campuri electromagnetice si infrasunete, iar in spatele tablourilor a pus ventilatoare ce vor trimite, din cand in cand, curenti de aer rece.
Toate detaliile, arhitectura, zugraveala, mobilierul, a fost elaborat in asa fel incat sa inspire teama, restul urmand sa fie facut de aparatura electronica.
Un asemenea test a fost realizat si difuzat pe canalul Discovery.

Legendele caselor bantuite

O casa se spune ca este bantuita daca se gasesc activitati paranormale sau aparitia unor fantome, spirite rele sau fenomene poltergeist. Unii cred ca aceste case bantuite au legatura cu spiritele oamenilor care au trait in acea casa, sau care au ocupat cu mult timp in urma acel teren si care au murit in urma unor tragedii precum crima sau suicid. Se spune ca spiritele celor care au murit raman pe pamant daca nu au terminat ceva de facut, daca au ceva de rezolvat.

Forme traditionale de alungarea spiritelor malefice

Din vechi timpuri oamenii apelau la exorcisti pentru a scoate fantomele si spiritele malefice din casele lor, prin exorcism. Insa in ziua de astazi, aceste case sunt folosite mai mult pentru atractie turistica si sunt aranjate in asa fel incat simpla arhitectura sa provoace frica.
Lupta cu “diavolul” este practicata din cele mai vechi timpuri, consemnata de cronicari din Antichitate si pana in zilele noastre. Scoaterea duhurilor din obiecte sau case si-a pastrat si in prezent acelasi caracter arhaic si deseori barbar, din vechime.
Mitologia romaneasca este plina de slugi ale diavolului: strigoi, vrajitoare, solomonari etc. Mircea Eliade spunea ca “romanii cred ca Dumnezeu a creat lumea impreuna cu dracul si au facut chiar si un pact: cerul si viii ai lui Dumnezeu, iar Pamantul si mortii pentru Dracul. Ulterior dracul s-a facut.. al dracului si Dumnezeu a regretat pactul facut. Sfantul Petru a recuperat acel zapis, dar dracul n-a renuntat niciodata la dreptul lui. De atunci exista si obiceiul de a veghea mortul trei zile, ca sa nu incapa sufletul lui pe mana diavolului. Romanul defapt nu lupta pe viata si pe moarte cu diavolul, ci incerca sa-l pacaleasca, asemeni lui Ivan Turbinca din basmul rusesc.”

Posibile explicatii

Prin diversele cercetari realizate de oamenii de stiinta au reusit sa desluseasca unele mistere paranormale. Senzatile stranii, zgomotele ciudate sau alte fenomene numite paranormale au o legatura cu infrasunetele si campurile electromagnetice.
In alte cazuri, fantomele filmate s-au dovedit a fi trucate, uneori fiind recunoscute de persoana in cauza. Alte relatari a unui contact cu o fantoma s-a presupus a fi simple halucinatii, imagini construite de creier atunci cand informatiile din exterior sunt ambigue.
Exista insa si cazuri nerezolvate sau fenomene care s-au intamplat insa nu exista nici o dovada adusa de martor. In unele cazuri martorii aducand doar explicatii fara valoare: “Fantomele exista. Am vazut una.”

Credinta in fantome

Credinta in fantome este legata de conceptul stravechi de animism, un cuvant care provine din latina “anima” si este o credinta ca toate fiintele, atat animate cat si neanimate, au suflet.
Religiile lumii au credinta in fantome. Hinduismul, Budhismul, Iudaismul, toate aceste religii invata adeptii ca fantomele chiar exista.
In Coran si in Bibile sunt gasite cateva referinte la fantome. Cea mai notabila mentiune o gasim in Samuel:
“Atunci Saul a zis slujitorilor lui: ‘Cautati-mi o femeie care sa cheme mortii, ca sa ma duc s-o intreb.’ (1 Samuel 28:7). Dumnezeu, in mod clar, a poruncit poporului Sau ca nu cumva sa consulte vreo vrajitoare sau vreun medium spiritist (Levitic 19:31; 20:27), dar Saul nu a luat in seama aceste instructiuni.”

Vanatoarea de fantome

Clubul Fantomelor a fost fondat in Londra in anul 1862 si este cea mai veche organizatie din lume pentru cercetarea fenomenelor paranormale, atragand membri precum Charles Dickens si Sir William Crookes.
Potrivit unor surse, unul din primii americani care au incercat sa foloseasca tehnologia in “vanatoarea de fantome’ a fost Thomas Alva Edison. Desi in unele referinte se zice ca Edison nu ar fi reusit sa realizeze o masina de “inregistrare a fantomelor” alte surse contrazic aceasta informatie.

Existenta fantomelor

Desi nu exista nici o dovada stiintifica a existentei fantomelor, de-a lungul istoriei, fantomele oamenilor au fost adesea pictate ca fiind o reprezentare a persoanei care a trait, fiind imbracate in hainele purtate atunci cand a murit.

Se crede ca acestea apar sub forma de ceata. Cativa antropologi cred ca aceste viziuni provin dintr-o veche perceptie, cuvantul “respiratie” ar fi echivalent cu sufletul (in latina “spiritus”, iar in greaca “pneuma”.)
Unele cazuri in care fantomele au fost pozate au fost fie trucate, fie “erori” din pricina filmului.
Nu s-au facut studii prea aprofundate, insa neurologii sunt convinsi ca nu exista decat in mintea noastra. Nu pare surprinzator faptul ca fantomele apar in contexte foarte slab iluminate.
Atunci cand informatia care vine din exterior este ambigua, creierul poate construi imagini plecand de la modele existente, astfel ca uneori putem vedea dimineata cand ne trezim incretitura unei haine, un chip, sau orice alta forma.
De la aceste fenomene normale pana la existenta fantomelor mai este nevoie doar de un singur lucru: de credinta primitiva in animism.

www.descopera.org

Cine sunt Illuminati?

Illuminati este numele ce se refera la grupuri secrete, atat istorice cat si moderne, reale sau fictive. Din punct de vedere istoric, termenul Illuminati se refera la grupul din Bavaria, numit Bavarian Illuminati, fondat la 1 mai 1776. Astazi termenul Illuminati este folosit adesea pentru a numi un grup malefic ce detine puterea lumii. In acest context conspirationist, termenul Illuminati este folosit ca referinta pentru Noua Ordine Mondiala. Exista persoane care cred ca Illuminati se afla in spatele evenimentelor ce vor conduce la instaurarea unei puteri mondiale.

Illuminati reprezinta unul dintre cele mai mari repere ale teoriei conspiratiei. Este un grup enigmatic despre care adeptii conspiratiei cred ca s-ar afla in spatele tuturor lucrurilor care se petrec in lumea capitalista, comunista, sionista, islamica sau catolica, in familia regala britanica, in cadrul presedintiei americane, in cadru UE sau ONU, al masoneriei, al cavaleriilor templieri, chiar si in lumea extraterestrilor – toate acestea avand legatura cu illuminati, conducatorii secreti ai lumii.

Cine au fost illuminati si de ce oare sunt creditati cu asa puteri extraordinare?

Fondarea si organizarea ordinului

Illuminati au fost un grup fondat in Bavaria, Germania, la sfarsitul secolului XVIII de catre un fost iezuit pe nume Adam Weishaupt, profesor de drept canonic la Universitatea Ingolstadt. Puternic stapanit de ideile iluminismului, a decis formarea unui grup de colegi republicani adepti ai gandirii libere, sa fie clandestini, deoarece in aceea vreme era periculos sa ai asemenea idei. Impreuna cu baronul Adolph von Knigge si-a format miscarea la 1 mai 1776, numind-o Perfectibilis. Mai tarziu, adeptii sai au fost numiti Illuminati. Uneori erau numiti Ordinul Illuminati, Ordinul Illuminati-lor sau Illuminati Bavarezi. Multi atrasi de aceasta miscare erau si fracmasonii, ce justifica legaturile banuite intre cele doua miscari. Membrii trebuiau sa depuna juramantul de supunere fata de superiori.

Illuminati au reusit sa infiinteze filiale in majoritatea tariilor europene inca din primii ani de existenta al ordinului, numerosi intelectuali si politicieni progresivi si influenti numarandu-se printre membrii lor. Printre ei s-au aflat si celebritati precum Goethe, ducii de Gotha si Weimar. Numarul total al membrilor ajunsese la 2000.

Ideile radicale ale ordinului a atras de curand dizgratia Bisericii Catolice care in 1784, a convins guvernul bavarez sa voteze o lege in care sa interzica societatile secrete ca Illuminati si Francmasonii. Ordinul suferea de pe urma schismelor interne si s-a destramat in cele din urma in anul 1790.

Guvernul mondial unic

Imediat dupa ce s-a destramat ordinul, au aparut teoriile conspiratiei. In 1797, un cleric francez, Augustin Barruel a publicat cartea Memorii, ilustrand istoria iacobismului in care lansa o teorie a conspiratiei care ii implica pe francmasoni, illuminati, Rosacrucieni si iacobini. Anul urmator, John Robinson, a publicat o carte in prezenta o conspiratie, cum ca Illuminati planuia inlocuirea tuturor religiilor cu umanismul si inlocuirea statelor cu un singur guvern mondial.

Teoria castigase credibiltate dupa similtudinea stabilita intre Masonerie si Illuminati, combinat cu manipularea sinistra a societatii. Thomas Jefferson, presedinte al SUA, declara ca putea sa inteleaga de ce Illuminati fusesera obligati sa adopte caracterul secret, prin precautie in cazul difuzarii informatiilor si a principiilor moralitatii pure.

S-a zvonit ca si presedintele SUA ar fi un Illuminati. Au inceput sa circule zvonuri legate de implicarea Illuminatilor in afacerea SUA. Piramida atoatevazatoare de pe Marele sigilui al SUA a fost citata ca reprezentand un simbol secret realizat de membri de rang inalt ai ordinului. Illuminati, a caror intentie consta in a arata ca ochiul atoatevazator al ordinului lor ii supravegheaza pe americani. Toate acestea sunt aratate si pe bancnotele americane.

S-a sugerat deasemena ca societatea secreta Craniul si Oasele a fost fondata ca sucursala americana a ordinului Illuminati. In vremurile moderne, teoriile conspiratiei referitoare la Illuminati au devenit din ce in ce mai bizare, dar destul de fanteziste.

Reptilele extraterestre

Poate cea mai extraordinara dintre toate teoriile referitoare la Illuminati este cea avansata de un fost jucator britanic de fotbal si commentator de sport, David Icke. Potrivit lui Icke, Illuminati sunt intreadevar conducatorii secreti ai lumii, insa constituirea ordinului lor dateaza cu mult inaintea infiintarii sale in Bavaria in 1780. Defapt, spune Icke, “Illuminati sunt extraterestrii reptilieni care controleaza lumea de mii de ani, de la civilizatia sumeriana incoace si ca intervin din cea de-a patra dimensiune”, sau ca acestia sunt ascunsi sub aspectul liderilor de astazi.

Potrivit lui Icke, Illuminatii au venit din alta dimensiune, fie din alta galaxie si ne-au ajutat la dezvoltarea tehnologica. Teoria lui Icke nu a atras prea multi adepti.

Illuminati astazi

Scriitori precum Mark Dice, David Icke, Ryan Burke si altii, sustin ca Illuminati a supravietuit si exista si astazi. Conspirationistii au afirmat ca multi oameni importanti au fost membrii ai grupului Illuminati, printre care si Winston Churchill, familia Bush, Barack Obama, familia Rothschild, David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski.

www.descopera.org

Paranormalul si... sexul

S-au scris carti. S-au scris articole. S-a comentat in media mai mult sau mai putin familiarizata cu subiectul. Relevant sau nu, ce-i drept, subiectul e fascinant. Atat pentru publicul larg cat si pentru “cunoscatori” sau poate “consumatori”.

Pentru a intelege pe deplin si a sintetiza cat mai mult posibil volumul imens de informatii si inregistrari ar trebui sa facem o distinctie clara intre termeni.

Termeni si concepte

Fenemonele parapsihologice, in speta intalnirile intre fiinte umane si alte sfere, sunt definite dupa cum urmeaza:

Parapsihologia reprezinta un studiu efectuat asupra unor evenimente asociate cu experienta umana. Desi aceasta definitie are o sfera de cuprindere foarte larga, ea isi pastreaza rigurozitatea caci intr-adevar, parapsihologia este menita sa reconsidere intreaga experienta umana, oferind o noua viziune asupra vietii.

O premisa aparent de bun simt, ce a dominat multa vreme mentalitatea comuna, este faptul ca lumea obiectiva si cea subiectiva sunt complet distincte, neexistand bucle sau interconexiuni intre ele. Lumea subiectiva este aici, in cap iar cea obiectiva este acolo, in exterior, in lume.

Exista 3 categorii de fenomene incluse in aceasta sfera:
-ESP – perceptii extrasenzoriale posibile ca urmare a dinamizarii aspectului receptiv, lunar, Yin al fiintei; din aceasta categorie fac parte: intuitia, premonitia, clarviziunea, clarauditia s.a. Din categoria de oameni care au asemenea capacitati fac parte mediumii, si in general persoanele foarte sensibile.
-PK – psihokinezie – fenomene psihokinetice prin care constiinta poate actiona fizic asupra materiei. Aceste fenomene se realizeaza in urma dinamizarii aspectului emisiv, solar, Yang al fiintei. Din aceasta categorie fac parte: levitatia, telekinezia, psihofotografia, materializarile, inedia. Oamenii care au asemenea capacitati sunt persoane cu o vointa foarte puternica.
-Fenomene sugestive privind supravietuirea dupa moartea corpului fizic, incluzand experientele din preajma mortii (NDE – “near death experiences”), aparitiile unor spirite si reincarnarea.

Pana avem de-a face cu aceste “intalniri” nocturne. Scepticii le-au pus pe seama perceptiilor extrasenzoriale acute, iar optimistii le-au vazut ca pe niste “treceri”, experiente la limita dintre somn si realitate, dintre vis si reverie, limita subconstientului. Indiferent cum am privi problema trebuie sa intelegem mai intai originea acestor fenomene iar apoi sa trecem la analizarea atenta a diverselor cazuri amanuntit diagnosticate.

Religia

In privinta originii, este foarte evident ca religia a avut un rol covarstitor in crearea lor. Nu atat religia, cat miturile, legendele si povestile populare.

Inca din vremea vechiului Ierihon avem semnalate astfel de intalniri. Se pare ca intreaga fabulatie se afla in spatele panzei de paianjen tesute de rabini in acele vremuri. Luand spre analiza Kabbalah ebraica, Torah, Talmudul, Zoharul si nu numai vom observa ca toate aceste relatari isi au originea in mitul lui Lilith, prima femeie si deasemenea, prima sotie a lui Adam.

Izgonita de sotul ei, din motive “adamice” desigur, Lilith devine printr-o neferiita intorsura a sortii, sau prin prisma rabinilor mama demonilor succubus si incubus. Cu timpul, povestirile despre ea devin din ce in ce mai sacabroase, perverse si nefondate.

Sa ne intrebam care a fost motivul decaderii. Ce a simbolizat Lilith si izgonirea ei. Ca si urmatoarea ei surata, care cedeaza sarpelui si ispitei, Lilith ar fi trebuit sa aiba o vina. Care a fost aceea si oare invatatorii acelor timpuri au expus-o asa cum trebuia? Oare urmasii au transmis-o si noi am receptionat-o asa cum trebuie? Am inteles intr-totul sau ceva s-a pierdut pe drum?

Sa reluam putin povestea.

Adam si Lilith

In prima varianta a Bibliei foarte importanta era semnificatia cuvintelor. Pentru ca traducerea a luat din sensul cuvintelor. Adam si Lilith – Adam si Eva.

Numele de Adam asa cum apare in Geneza – Domnul Dumnezeu a plamadit pe om/Adam din tarana pamantului si a suflat in narile lui suflare de viata si s-a facut omul/Adam fiinta vie“ – provine, de la tarana”, “pamant” Dumnezeu l-a plamadit pe Adam din “adama” deci, “cel pamantesc”. Numele de “adam” este folosit in Biblie pentru om in general si ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindca este mama tuturor celor vii“. Numele de Eva, inseamna “cea vie”, provenind din radacina (“a fi viu”).

Lilith – Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam si pe Lilith din tarana (“Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut” – Genesa 1:27)

Exista si alte relatari conform carora Adam si Lilith au fost conceputi ca frati gemeni, cea din urma cerand sa ii fie recunoscute drepturile a fost izgonita. La musulmani, ea devine sotia Satanei. Tot in Cabala ea se imperecheaza cu demonii avand copii cu acestia.

De aici deriva intreaga malformatie a adevarului pe care l-au scris parintii patriarhi.

Antichitatea

Destul de ciudat, dar in Antichitate a fii rapit de zeii Olimpului, a procrea cu monstrii Eladei, a fii purtat pe nori era o practica nicidecum obscura. Exista zeci de astfel de relatari in mitologie si mitografie. De la buddhisti la greci pana la precolumbieni. Ce-i drept, grecii au dus la apoteoza impreunarea cu fiintele ceresti. La fel si evreii, babilonienii si alte neamuri din Semiluna fertila care aveau legende despre impreunarea cu ingerii Domnului sau cu Uriasii acelor vremuri antediluviene. Chiar in relatarile prebiblice Eva il insala pe Adam cu Sarpele.

Evul mediu

Tot din cauza Bisericii din ce in ce mai des in Evul Mediu s-a crezut ca aceste “intalniri” iau forma posesiunilor demonice. Inchizitia a devenit celebra din cauza cazurilor judecate pe aceste baze putin probate si bineinteles probabile. Acuzate de vrajitorie sau ca s-ar fi culcat cu insusi Diavolul sau cu genii de-ale acestuia, femeile erau arse pe rug. Aici putem ajunge desigur si la conceptia maniacala a Evului Mediu despre erotism si sexualitate.

Conceptii sau mai bine zis prejudecati, tare morale bine inradacinate, traditie si fanatism religios. In aceste cazuri, orice copil conceput cu o astfel de entitate malefica ar fi avut puteri speciale (de aici legenda lui Merlin, nasterea Antichristului). Deasemenea, femeile posedate pe demon erau “insemnate” cu sigiliul acestuia, cel mai des un sarpe stilizat. Lipsa educatiei, a tratamentului medical de specialitate (in cazul nevrozelor, epilepsiilor, bolilior psihice), fanatismul clerului au condus la episoade sangeroase precum cel din Harlem si arderea vrajitoarelor pe rug.

Explicatii medicale – Sleepparalysis

Psihologii refuza sa creada in existenta unor forte nevazute si cu puteri supranaturale. Ei spun ca totul este absolut normal si ca trairile respective sunt declansate de o stare speciala a organismului, numita sleepparalysis.

Fenomenul de “sleepparalysis” este foarte intalnit, in special la fete si femei tinere. Acestea primesc vizita unei entitati malefice, denumita incubus sau popular, zburator, care se poate finaliza cu un contact sexual violent si dureros. Cauzele agresiunii pot fi mai multe: fie e vorba de o legatura psihica intre agresat si agresor fie intrarea victimei intr-o stare de rezonanta cu entitatea agresiva, pe fondul unui psihism necorespunzator frustrari sexuale, stari de furie, de deznadejde s.a.m. d – fie e vorba, pur si simplu, de o incarcatura malefica a locului unde se produce agresiunea. Starea se produce de regula in timpul somnului, atunci cand legaturile nervoase catre membre se taie, pentru a impiedica starea de somnambulism. Starea de paralizie se instaureaza fie putin mai devreme, cand omul este intre starea de trezie si somn, numita si stare hypnagogica fie putin mai tirziu, la trezire, in starea numita hypnopompica. E ceea ce s-ar spune o nesincronizare a doua functiuni de baza ale organismului. Oare cati nu-si amintesc de cosmaruri si de senzatiile traite in timpul acestora cand nimeni nu poate fugi sau fuge foarte greu?! Cauza e aceeasi: sunteti in somn si nu aveti conexiune cu sistemul nervos care guverneaza mainile si picioarele. Partea din creier care este vinovata de sleep paralysis o afecteaza si pe cea vecina cu ea, oferind omului senzatia ca langa el mai este cineva, ca nu este singur, ca se sufoca si ca aude respiratia unei alte persoane.

In cele din urma ramane la termenul pura fictiune? Au aceste relatari si enigme disputate vreo baza reala? Sunt ascunse doar in subconstientul nostru primitiv? Sunt ele oare asemanatoare acelor arhetipuri tipice lui Jung? Sunt insasi parte a sufletului si temerilor noastre? Asta vom continua sa ne intrebam…

www.descopera.org