vineri, 2 septembrie 2011

Fenomenul "2012"

Data de 21 decembrie 2012 este aşteptată cu sufletul la gură de un număr tot mai mare de persoane din întreaga lume. S-au făcut numeroase profeţii spectaculoase în legătură cu această dată, de la alinieri planetare cu efecte apocaliptice, ciocniri devastatoare cu diferite corpuri cereşti până la schimbări globale în conştiinţa umană. Totul porneşte, cel puţin în teorie, de la presupusele profeţii făcute de mayaşi.

Cum a apărut însă, acest mit, şi cum de a căpătat o asemenea amploare încât până şi celebra agenţie spaţială NASA a recurs la publicarea unor dezminţiri? Să revenim la mayaşi.

De ce 21 decembrie 2012?

21 decembrie 2012 reprezintă echivalentul datei 13.0.0.0.0 din calendarul mayaş, utilizat de mai multe culturi pre-hispanice din Mezoamerica. Acesta începe cu data de 11 august 3114 î.e.n. şi numără zilele ce au trecut de la acest moment al creaţiei.

Deşi multă lume crede că data de 21 decembrie 2012 constituie capătul calendarului mayaş, acest lucru este greşit. Această dată reprezintă doar finalul celui de-al 13-lea baktun, un ciclu al timpului. Mayaşii foloseau mai multe cicluri temporale, iar baktun-ul, ce măsura 144.000 de zile (puţin peste 394 de ani) era doar unul dintre ele.

Alte cicluri folosite de mayaşi sunt katun (care reprezintă 7.200 de zile) sau piktun (echivalentul a 20 de baktunuri). Un alt ciclu folosit de mayaşi este acela de 18.980 de zile (52 de ani), denumit "rundă calendaristică" de către experţii în cultura maya.

Calendarul poate exprima orice dată din viitor şi din trecut, fiind infinit. De altfel, există inscripţii mayaşe străvechi ce menţionează evenimente ce au loc mult după aşa-zisa apocalisă din 2012.

Una din tăbliţele din Templul Inscripţiilor din Palenque face trimitere la aniversarea încheierii a 80 de "runde calendaristice" de la întronarea regelui Pakal, adică la data de 21 octombrie 4772, la care vor fi trecut opt zile de la încheierea primului ciclu piktun de la crearea lumii. Acest lucru pare să infirme ipoteza apocalipsei din 2012. De altfel, majoritatea specialiştilor în cultura maya nu cred că 13.0.0.0.0 ar fi fost considerată de către aceştia ca fiind data apocalipsei.

Data de 21 decembrie 2012 apare pe un singur monument mayaş, Monumentul nr. 6 de la Tortuguero. Acesta nu s-a păstrat în condiţii foarte bune, astfel că descifrarea textului înscris pe el este un proces dificil. Cu toate acestea, cea mai recentă traducere a inscripţiilor mayaşe menţionează că, la această dată, va fi sărbătorit un zeu numit Bolon Yok'te K'uh.

Chiar dacă această dată constituie finalul unui ciclu din calendarul mayaş, evenimentul era considerat important pentru că reprezenta începutul unei noi epoci mondiale, nu un sfârşit. Conform unui specialist în cultura mayaşă, John Major Jenkins, mayaşii considerau un ciclu epocal drept echivalentul unei "sarcini cosmice", cea mai importante parte a acestuia fiind finalul, sau "naşterea". Astfel, explică arheologii, mayaşii sărbătoreau finalul unui ciclu la fel cum noi sărbătorim Revelionul.

Michael Coe, un cercetător al culturii mayaşe, a publicat în anul 1966 cartea The Maya. În această lucrare a lansat ipoteza că mayaşii ar fi văzut finalul unui ciclu calendaristic ca un eveniment apocaliptic. În acel moment nu fusese descifrat monumentul nr. 6 de la Tortuguero, ipoteza sa fiind doar o speculaţie cu care ceilalţi specialişti din domeniu nu au fost de acord.

Acest lucru nu a oprit răspândirea ideii, care a apărut la momentul în care o bună parte a publicului din SUA era atrasă de curentul New Age. Acesta promova apropierea omului de latura sa spirituală, abandonarea dependenţei de planul material urmând să permită umanităţii să intre într-o nouă epocă, una a armoniei universale.

Pasul decisiv pentru introducerea conceptului "apocalipsa în 2012" în conştiinţa publică a fost o conferinţă organizată în august 1987 de José Arguelles în cadrul unui festival New Age.

În anii '70 şi '80, arheologii americani au făcut numeroase descoperiri datând din vremea mayaşilor, reuşind totodată să descifreze un număr crescând de texte ale acestora. Speculând interesul crescut al publicului pentru această civilizaţie şi profitând de faptul că adepţii curentului New Age doreau o mai mare apropiere de spiritualitate, Arguelles a combinat cele două elemente.

Acesta a preluat ipoteza enunţată de Coe şi a asociat-o curentului New Age. Astfel, Arguelles a afirmat că receptase prin telepatie mai multe profeţii. El a susţinut faptul că civilizaţia mayaşă nu era în întregime pământeană, ci avea origini extraterestre, iar "ciclul armonic al istoriei" urma să se încheie în 2012. Conform spuselor lui, acesta era momentul în care omenirea urma să renunţe la materialism şi să trăiască în armonie, graţie unei noi epoci spirituale.

Cu ocazia acestei conferinţe, grupuri mari de oameni s-au reunit în mai multe puncte cheie de pe glob (precum Stonehenge, muntele Fuji din Japonia, Bolinas în California) pentru meditaţii colective, în speranţa că acestea vor facilita tranziţia omenirii spre o nouă epocă spirituală.

Televiziunile au relatat evenimentul la acea vreme, arătând publicului larg imagini cu masele de oameni dansând şi meditând. Chiar dacă majoritatea oamenilor priveau curentul New Age cu amuzament, mediatizarea întrunirilor a permis răspândirea ideilor excentrice ale lui Arguelles.

Un alt moment cheie în istoria fenomenului 2012 a avut loc în 1996, când a fost publicată pentru prima dată o traducere a monumentului nr. 6 de la Tortuguero, în care se menţiona explicit data 13.0.0.0.0 (21 decembrie 2012). Cercetătorii Stephen Houston şi David Stuart, cei care au efectuat această traducere, au speculat că aceasta ar putea fi o profeţie ce anunţă sfârşitul lumii. Ipoteza lansată de aceştia a fost folosită de pasionaţii curentului New Age pentru a-şi răspândi mesajul spiritual.

De atunci, însă, au fost descoperite alte texte mayaşe similare celuia de la Tortuguero, iar analiza lor a relevat faptul că ipoteza celor doi este extrem de improbabilă. Dacă în monumentul de la Tortuguero data menţionată este 13.0.0.0.0 (2012), în celelalte texte se vorbeşte despre 10.0.0.0.0 şi de 9.13.0.0.0, lucru ce sugerează că mayaşii erau atraşi de datele ce puteau fi descrise cu numere rotunde.

Studiind aceste texte, cercetătorii care au efectuat prima traducere a monumentului 6 au realizat că ipoteza formulată de ei în 1996 este eronată. Noile traduceri sugerează că mayaşii intenţionau ca aceste monumente să dăinuiască, iar datele respective reprezentau mai degrabă obiective alese pentru că reprezentau numere rotunde.

Cei doi cercetători au publicat o dezminţire în 2008, afirmând că ipoteza iniţială era eronată şi că "textul de la Tortuguero nu are nimic de a face cu o profeţie". Prea târziu, însă: 2012 devenise deja un fenomen de o amploare prea mare pentru ca declaraţia lor să mai aibă efect.

De ce este întreţinut mitul "apocalipsa în 2012"?

"Pentru mayaşi, atingerea momentului de final al unui ciclu calendaristic era un motiv de sărbătoare, iar a transforma 21 decembrie 2012 într-un moment apocaliptic este o ficţiune şi o şansă pentru anumite persoane să profite de pe urma credulităţii oamenilor", susţine Sandra Noble, directorul unei fundaţii ce susţine cercetările asupra civilizaţiilor mezoamericane (Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Crystal River, Florida).

În ultimii ani, fenomenul 2012 a constituit într-adevăr o sursă de profit pentru un număr mare de persoane. Edituri din întreaga lume au publicat zeci de cărţi pe această temă, iar producătorii de la Hollywood au lansat pe piaţă un film purtând acest nume, încasând sute de milioane de dolari.

Acum, mai mulţi "profeţi" încearcă să profite de pe urma fenomenului 2012, vânzând credulilor bilete de călătorie către Bugarach, un sat francez din munţii Corbières. Pasionaţii fenomenului New Age susţin că acesta va fi singurul loc ce va supravieţui evenimentelor cataclismice ce vor lovi Terra în 2012.

Fenomenul a prins o asemenea amploare încât agenţia însărcinată de guvernul francez să vecheze activitatea sectelor a avertizat că există riscul ca numeroase persoane să ia parte la o ceremonie de sinucidere în masă la Bugarach, pe 21 decembrie 2012. Aceeaşi agenţie anunţă că orăşelul, ce numără doar 200 de locuitori, va fi invadat de mii de persoane la finalul anului viitor.

Lorenzo DiTommaso, un profesor de religie specializat în "fenomenul apocaliptic", explică bazele psihologice ale acestui fenomen prezent în toate religiile: "lumea este deseori văzută de oameni drept un loc groaznic şi nedrept, iar apocalipsa oferă o soluţie la aceste lucruri provocatoare de anxietate - lumea este atât de rea, încât nu poate fi schimbată, astfel că este nevoie de un eveniment cataclismic pentru ca ea să revină la starea de echilibru".

Din ce în ce mai mulţi oameni văd lumea prin prisma iminenţei apocalipsei, susţine profesorul, "pentru că numeroase sisteme par a fi disfuncţionale - mediul înconjurător, economia mondială, sistemul politic". Profesorul avertizează că acest lucru este periculos: "fenomenul apocaliptic este un răspuns simplist la o serie de probleme complexe, pentru că aşteptând o soluţie divină la problemele umanităţii, oamenii refuză astfel să-şi asume responsabilitatea rezolvării lor".

Popularitatea profeţiilor apocaliptice este dată de incertitudinea pe care oamenii o au în ceea ce priveşte viitorul. "Scenariile ce profeţesc sfârşitul lumii nu s-au schimbat deloc în ultimii 2.000 de ani", explică profesorul.

vineri, 1 aprilie 2011

Inventii ale detinutilor

Indiferent de contextul în care s-ar consuma acest fapt, condamnarea la închisoare nu poate fi un episod facil în viaţa unui om. De aceea, deţinuţii încearcă să se adapteze, pe cât posibil, la un mod de viaţă lipsit de confortul tipic vieţii în libertate. Şi, cum nevoia îl învaţă pe om, este deja de notorietate inventivitatea adesea surprinzătoare a celor aflaţi în spatele gratiilor: spre exemplu, ambalajul gol al unui tub de pastă de dinţi sau băţul unei acadele consumate, lucruri de care oricine s-ar descotorosi pe loc, devin „instrumente” valoroase în puşcarie. Cele mai multe asemenea elemente sunt considerate de gardieni materiale de contrabandă şi confiscate pe loc, dacă sunt descoperite. Totuşi, asta nu îi împiedică pe condamnaţi să recicleze şi să refolosească materialele disponibile pentru a crea, iar şi iar, obiecte surprinzătoare.

Maşinării şi aparate electronice
Unele închisori de minima securitate din lume le permit deţinuţilor să folosească plite electrice în celule. Totuşi, majoritatea instituţiilor de acest fel interzic asemenea posesiuni, lucru care nu îi împiedică însă pe prizonieri să născocească ingenioase dispozitive improvizate, cu ajutorul cărora să îşi gătească singuri mâncarea. De exemplu, grătarul din imaginea alăturată este invenţia unui condamnat german, care a avut la îndemână un încălzitor stricat, folie de aluminiu şi nişte fire electrice.

De asemenea, fie că menirea i-a fost aceea de a contribui la realizarea unor obiecte artistice, unelte, sau arme - ceea ce rămâne un mister - micul strung din cea de-a doua imagine reprezintă un exemplu perfect al felulul în care deţinuţii folosesc elementele din jurul lor pentru a construi maşinării ingenioase. Câteva bucăţi de plastic rupt, nişte baterii, fire electrice, bandă magnetică şi cauciuc au fost de ajuns pentru că un condamnat să construiască un adevărat dispozitiv.

Cum alcoolul nu este permis în închisori, prizonierii din toate vremurile au încercat să-şi prepare licori bahice combinând cele mai neaşteptate substanţe. Totuşi, pentru ca reacţiile chimice corespunzătoare să aibă rezultatele aşteptate, sunt aproape întotdeauna necesare temperaturi ridicate. De aceea, un instrument esenţial din arsenalul oricărui condamnat "respectabil" este un fierbător submersibil, asemenea celui din imagine: lame de ras şi un cablu electric pot fi de ajuns pentru a fabrica o asemenea ustensilă. Nimeni nu pretinde, fireşte, că întrebuinţarea sa ar fi şi sigură.Prizonierii, îndeosebi aceia care au marfă de contrabandă pe care trebuie să o ascundă, stau permanent de veghe pentru a "mirosi" din timp operaţiunile de percheziţie a celulelor. Şi se pot pregăti cu o mai mare eficienţă pentru asemenea cercetări dacă au un echipament precum microfonul şi staţia de recepţie din imaginea alăturată. Presupunând că un deţinut are, cumva, posibilitatea de a îl strecura în camera gardienilor, acest mic transmiţător îi va permite prizonierului să asculte tot ceea ce se discută pe domeniul paznicilor. Construit din componente de radio-casetofon, micul aparat poate fi folosit şi pentru transmiterea mesajelor între celule, în cazul în care în celula destinatară se află un receptor asemenea celui ilustrat în imagine.Tatuajele şi detenţia merg mână în mână şi, virtual, probabil că nu există condamant cu ani mulţi de ispăşit care să fi ocolit această formă de însemnare. Cum este o practică reprezentativă pentru închisori, aplicarea tatuajelor se realizează într-o varietate de moduri: unii prizonieri folosesc lame de ras pentru a zgâria şi secţiona pielea înainte să o frece cu cerneală; alţii utilizează o agrafă de hârtii sau un ac pentru a introduce cerneala, în timp ce unii găsesc mijloace de a improviză un pistol pentru tatuare. Tot ce trebuie este o sursă de alimentare (baterii), un ac de cusut sau alt obiect subţire şi ascuţit şi câteva alte elemente pentru a le asambla.Simularea confortului domestic

Atunci când îţi găteşti cina pe o plită încinsă, ingenios improvizată, există o mare probabilitate să îţi doreşti şi o condimentare adecvată a mâncării. Dar, cum nu îţi este permis să iei în celulă oliviera cantinei, recipiente în care să depozitezi conţinutul ei - sare şi piper - , precum cele din
fotografie, se dovedesc la fel de potrivite.

Nu este greu de ghicit sau de înţeles că, în închisoare, plictiseala se instalează cu uşurinţă, astfel că deţinuţii improvizează întotdeauna mijloace ingenioase prin care să îşi distragă atenţia şi chiar să se distreze. În imaginile alăturate se pot observa zaruri şi chiar un frumos set de piese de şah, toate obţinute din hârtie mestecată, sau pastă de hârtie, care, în puşcarie, se fabrică din hârtie igienică, apă şi lipici.Apoi, această măsuţă, confecţionată din pachete de tăiţei şi bandă adeziva de hârtie, este perfectă pentru jucat zaruri sau pentru a savura masa în celulă. E un exemplu perfect al felului în care prizonierii reciclează orice e posibil pentru a construi, apoi, obiecte pe care şi le doresc sau de care au nevoie. Inventivitatea lor neobosită adaugă, astfel, un mic plus de confort, ordine şi chiar frumuseţe unui mediu altfel neplăcut şi dur.

Lumânările nu sunt nici ele permise într-o închisoare, din simplu motiv că ele pot declanşa cu mare uşurinţă un incendiu sau pot fi folosite ca arme. Acest lucru nu înseamnă, în mod necesar, că ele nu pot fi, totuşi, găsite într-o instituţie de detenţie. Prizonierii folosesc recipiente goale de iaurt sau de alte feluri, ulei pentru bebeluşi şi aţă pentru a încropi lumânări care să le servească pentru iluminat după ora stingerii, pentru a steriliza acele şi pentru a execute diverse alte sarcini care presupun folosirea unei flăcări.
Totuşi, atunci când prizonierul are nevoie să aprindă o lumânare improvizată sau o ţigară cu greu obţinută, evident că nu poate scoate, pur şi simplu, o brichetă sau un chibrit din buzunar. De aceea, s-au scornit multe mijloace prin care un deţinut poate avea acces la foc, sau măcar la o scânteie. Exemplul din imaginea alăturată este unul simplu şi cu un aspect chiar plăcut, din care cu uşurinţă se poate deduce cărui scop îi serveşte "dispozitivul": un fir conectat la catodul (polul minus) unei baterii. Atunci când utilizatorul doreşte să obţină foc, nu trebuie decât să atingă anodul bateriei cu celălalt capăt al firului, iar porţiunea dezizolata din mijlocul firului începe să se încingă.Mulţi deţinuţi folosesc arta ca pe un mijloc de a suportă încarcerarea. Cutiile de creioane improvizate din ambalaje de pastă de dinţi servesc cu succes drept medii de stocare a creioanelor colorate pe care unii dintre cei aflaţi după gratii le folosesc pentru a se manifesta artistic, desenând diferite imagini.

De asemenea, dacă un deţinut reuşeşte să intre în posesia unei anumite cantităţi de "iarbă" (marijuana) în puşcarie, posibilităţile de a o fuma reprezintă deja partea uşoară. Prizonierii au inventat pipe din sute de materiale diferite. Cea luată ca exemplu aici, improvizată dintr-un tub de pastă de hrean, este cu adevărat ingenioasă, mai ales pentru că, atunci când este rulată, arată complet inocent.Să fii închis pentru perioade lungi de timp te face să duci dorul multor lucruri, dintre care sexul nu se află deloc spre capătul de jos al listei. Ca bărbat, atunci când nu ai mai văzut o femeie reală timp de luni sau ani de zile, un prosop împăturit, cu o pungă de plastic în interior şi o cantitate generoasă de ulei de corp tind să arate destul de tentant. Vorbim aici despre un areal în care prizonierii, atât bărbaţi, cât şi femei, par să dispună de o rezervă nesecată de creativitate; jucăriile sexuale din închisoare au fost, mai devreme sau mai târziu, scornite din aproape orice obiect sau material accesibil într-un asemenea loc.Arme
Este redundant de spus că închisoarea reprezintă unul dintre cele mai periculoase locuri în care un om poate trăi. La fel, se înţelege de la sine că armele nu sunt permise, dar şi că această interdicţie nu înseamnă câtuşi de puţin o problema pentru acei deţinuti decişi să provoace nişte pagube celor cu care au răfuieli. Ţepuşa din stânga imaginii a fost făcută dintr-o componentă metalică a unei maşini de scris, ascuţită ulterior. Arma din dreapta este un ciob de plexiglas, cu un mâner improvizat din bandă izolatoare înfăşurată pe porţiunea inferioară a obiectului. Atunci când folosesc arme din plexiglas, condamnaţii şubrezesc adesea lama, astfel încât aceasta să se rupă în corpul victimei, iar mânerul cu amprentele atacatorului să rămână în posesia acestuia din urmă, pentru a putea scăpa de el.În imaginea următoare, lama cu aspect de spadă - având un aspect realmente ucigător -, ascunsă într-un crucifix, a fost confiscată de la un prizonier dintr-o închisoare germană. Obiectul a fost fabricat de către deţinut în atelierul puşcăriei. Este vorba despre un exemplu sofisticat de armă folosită în detenţie; majoritatea sunt improvizate din materiale primitive, cum ar fi oasele de pui, periuţe de dinţi ascuţite la capete şi pungi de plastic topite şi apoi întărite. Unii condamnaţi chiar îşi înmoaie armele în excremente pentru a spori şansele că victima să sufere de o infecţie chinuitoare şi letală.
Prizonierii tind să fie destul de răbdători, dat fiind faptul că majoritatea au timp grămadă la dispoziţie. Aşa că, atunci când îşi doresc cu adevărat să încropească un obiect, reuşesc să colecteze piesele necesare, până la urmă. Biciul terifiant din stânga imaginii este construit dintr-o bucată de lemn luată de pe undeva, un şiret de pantofi şi lame de ras. În dreapta, boxul infernal a fost confecţionat dintr-o răzătoare, probabil furată din bucătăria închisorii.
Artă
După cum am spus şi mai devreme, prizonierii recurg adesea la artă pentru a-şi ocupă timpul în detenţie. Materialele pe care le folosesc pot fi extrem de comune, precum creioane şi hârtii, sau neobişnuite şi surprinzătoare. Un material comun întrebuinţat de condamnaţi este cel din ambalajele de chips-uri, bomboane şi gumă de mestecat. Aceştia împăturesc ambalajele până obţin fâşii subţiri, pe care le întreţes pentru a crea tot felul de forme, unele meritând chiar
numele de sculpturi.

Chiar dacă pare incredibil, micile motociclete viu colorate din imaginea alăturată sunt, toate, făcute din materiale reziduale şi obiecte recuperate de Chip Jarett, un deţinut din Michigan. Motocicletele lui Harett au fost prezentate în cadrul câtorva expoziţii artistice având că tematică viaţa în detenţie şi au fost chiar vândute colecţionarilor.

Şi, în final, că o încununare absolută a talentului artistic de care pot da dovadă cei din spatele gratiilor, iată nişte creaţii de artă fascinante ale lui Michael Harms, un condamnat din Illinois. Scăunelele au fost sculptate cu acul de cusut în săpun de calitate superioară (săpunul standard nu este potrivit pentru astfel de întrebuinţări). Sunt extrem de detaliate şi de complexe, mai ales raportat la dimensiunile pe care le au: niciunul nu este mai mare de câţiva centimetri. Cel puţin la fel de impresionant este şi faptul că artistul a confecţionat şi dulapuri pentru scăunele, folosind beţişoarele acadelelor, pe care le-a modelat cu o unghieră. Culoarea şi textura ce imită lemnul au fost obţinute cu rugină din bureţi de sârmă şi cu mici cantităţi de mină de la creioanele colorate. Odată finalizate, scăunelele pot fi vândute pentru câteva sute de dolari fiecare.

Articol preluat de pe www.descopera.ro

Oameni ce au socat intreaga lume!

Au fost marginalizati de societate si si-au trait viata ca niste ciudatenii blestemate de oameni sau de Dumnezeu. Au ingrozit sau au amuzat oamenii veniti sa ii vada in arena. Va vom prezenta un top cu cele mai ciudate boli care au lovit oamenii.

Juan Baptista dos Santos - Barbatul cu doua penisuri



Despre Juan Baptista dos Santos se spune ca era un "tigan", nascut in Portugalia, in 1843, din parinti perfect sanatosi. In 1865 a refuzat 200.000 de franci pentru a lucra timp de doi ani in cadrul unui circ. Juan avea doua penisuri, trei scroturi, iar cele exterioare continueau cate un testicul. Dos Santos pretindea ca scrotul central continea o pereche de testicule normale, dar acestea s-au retras in abdomen cand avea zece ani.

Myrtle Corbin - Femeia cu patru picioare


Josephine Myrtle Corbin s-a nascut in Lincoln County, Tennessee in 1868. Avea doua pelvisuri, separate de la brau in jos. Picioarele interioare erau ale unui geaman care nu s-a mai dezvoltat. Desi putea sa-si miste membrele interioare, femeia nu avea forta necesara de a se deplasa cu acestea. A avut patru fete si un baiat.

Domnisoara Gabrielle - O jumatate de doamna



Nascuta in Basel, Elvetia, in 1884, Gabrielle Fuller s-a alaturat unui circ din Paris in 1900. Ea a fost casatorita de cel putin de doua ori, o data cu un barbat pe nume John de Fuller. Avea un corp perfect normal la nivel superior, care se incheia mai jos de talie.

Mary Ann Bevan - Cea mai urata femeie


Mary Ann Webster s-a nascut in Londra, Anglia in 1874. A lucrat ca asistenta medicala si in 1903 s-a casatorit cu o Thomas Bevan. La scurt timp dupa casatorie, Mary Ann a inceput sa aiba simptome de acromegalie, care determina o crestere anormala si denaturarea trasaturile faciale, precum si dureri de cap, ale articulatilor, lipsa vederii. Femeia a avut patru copii.

Martin Laurello – Bufnita umana



Barbatul s-a nascut in Nuremberg, Germania, in anul 1886. Pentru ca a realizat cat este de "special" fata de ceilalti, a profitat de acest lucru si a inceput sa faca bani de pe urma ciudateniilor sale. La 20 de ani a calatorit in toata Europa pentru a le arata curiosilor trasaturile sale de bufnita.

Domnisoara Clofullia – Femeia cu barba din Geneva


Domnisoara Clofullia s-a nascut in Elvetia, iar parintii au botezat-o Josephine. De mica pilozitatea de pe corpul ei atinsese cote alarmante pentru parinti, iar la varsta de 8 ani deja avea o barba lunga de 8 cm. La varsta de 14 ani parintii si-au dat seama ca pot face bani de pe urma aspectului fiicei lor, si au dus-o in toata Europa la arenele circurilor ambulante. Pentru ca totul sa fie cu adevarat in tendinte, Clofullia a devenit cu adevarat faimoasa atunci cand si-a tuns barba dupa modelul lui Napoleon.

Wang – Unicornul Uman


In 1930 un fermier chinez din provincia Manchukuo a fost descoperit de un om de afaceri rus, care calatorise in acea zona. Pentru ca avea un aparat de fotografiat, rusul l-a pozat pe chinez si i-a trimis poza lui Robert Ripley, realizatorul emisiunii Believe It Or Not!. Cunoscut doar sub numele de Wang, chinezul nu avea nimic deosebit in afara de un corn urias care ii crescuse in spatele capului. Dupa aparitia sa la televizor - pentru ca poza pe care i-o facuse rusul a ajuns la televiziunea din SUA - Wang a disparut si nu a mai fost gasit dupa aceea.

Ella Harper – Fata camila


Asa se descria Ella Harper: "Mi se spune fata camila pentru ca genunchii mei sunt orientati invers. Pot sa merg cel mai bine folosindu-mi atat mainile cat si picioarele. Am calatorit in intreaga lume pentru a le arata si altor oameni cum este viata mea, insa acum vreau sa ma retrag din aceasta industrie care m-a facut sa sufar atat!"

Articol preluat de pe www.protv.com