vineri, 10 decembrie 2010

The exorcist (1973) un film...blestemat


Încă de la filmări, despre pelicula „Exorcistul” (1973) s-a spus că este un film blestemat. Martorii de pe platoul de filmare au spus că un demon a încercat să împiedice realizarea sa.

Vedeta, Linda Blair, a suferit o cădere nervoasă severă, iar după lansare, realizatorii au afirmat că „The Exorcist” a fost o experienţă cu adevărat înfricoşătoare, evitând să intre în detalii.

Evenimentele negative au continuat şi în timpul proiecţiilor filmului, mulţi spectatorii au început brusc să vomite, să leşine, sau au avut reacţii isterice.


Bazat pe romanul lui William Blatty din 1971, filmul „Exorcistul” combină trei scenarii într-o temă de succes: Diavolul pune stăpânire pe mintea şi trupul omului. Subiectul filmului este simplu. Chinuită de convulsii, cu puroi pe faţă, o fetiţă de 12 ani începe să ţipe ca scoasă din minţi, înjură ca un birjar, îl ponegreşte pe Dumnezeu. Cum ajutorul medical nu îi poate fi de niciun folos, singura soluţie care îi mai rămâne la îndemnă mamei fetiţei este căutarea unui exorcist care să alunge demonii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu